Al cincilea cavaler apocaliptic

Al cincilea cavaler apocaliptic

25,00 lei 25.0 RON

25,00 lei

Adaugă în Coș


Autor: Cristi Broșteanu


Vreți să publicați o carte?

Dacă răspunsul Dumneavoastră este DA, am scris o carte și vreau să o public! atunci:

Contactați-ne!    Detalii aici!

Coșul pentru cumpărături va fi folosit de cititorii din România.
Cititorii din Diaspora sunt rugați să comande cartea de pe situl
Amazon corespunzător țării în care locuiesc sau de aici.

Ediția electronică www.iBookSquare.ro se poate accesa aici.


Al cincilea cavaler apocalipticprimul roman al scriitorului Cristi Broşteanu, ne revelă experienţe deosebite. Este un roman captivant despre cum se vede universal uman privit de la hotarul dintre viaţă şi moarte.

Ca să vedeţi cum este scris acest roman captivant, redăm aici câteva pagini:

Sună telefonul. Eu, care aşteptam rezultatul examenului de admitere la facultate, am ridicat imediat receptorul. 
– Alo, vreau să vorbesc cu Cristi. 
– Da, domnule profesor, eu sunt. 
– Ai luat, mă, golane, eşti student! 
– Mulţumesc, domnule profesor, mulţumesc! Nici nu ştiţi ce veste bună mi-aţi dat! Mulţumesc! 
– Bine. Notele mai târziu. 
– Sile, Sileee! Am luat, am luaaat! 
Sile se uita nedumerit la mine şi nu ştia de ce eram aşa exuberant. 
– Am luat la facultate! Am reuşiiiit! Sunt studeeent! Ne-am îmbrăţişat, iar mie îmi dăduseră lacrimile. În spatele meu apăruseră mama şi sora mea, Iulia. 
– Uite la el cum plânge! exclamă Iulia, după care m-a îmbrăţişat. După aceea m-a îmbrăţişat şi mama. 
– Hai să-i dăm telefon lui taică-tu să-i spui, îmi recomandase mama. 
Aşa că am format numărul de la Fabrica de oţet Hârlău, unde lucram împreună cu tatăl meu. Eu eram laborant, iar el era şeful unităţii. 
– Alo, Cristi sunt. Vreau cu Şefu’. 
– Eu sunt. Spune, ce este? 
– Tocmai am fost sunat de către domnul profesor. Am luat! Sunt student! 
– Felicitări, bravo! Ne vedem acasă. 
Sile mă aştepta afară. Am ieşit şi l-am luat cu mine să mergem la tataia să-i dau şi lui vestea. Tataia era bunicul din partea mamei şi era persoana cea mai dragă mie. Era omul care îmi dăruia cea mai multă dragoste. Nu că mamaia nu m-ar fi iubit la fel de mult, dar tataia îşi rezerva mai mult timp pentru mine. Încă de mic mă lua peste tot cu el. Pe drum, îmi apăreau în minte cu repeziciune imagini din trecutul copilăriei mele, petrecute alături de tataia. Acestea formau amintiri plăcute. Astfel, îl vedeam cu ochii minţii pe tataia, care procesa laptele de la oile lui. Făcea caş, urdă, şi jântiţă, iar eu îi copiam mişcările din dorinţa de a şti să fac şi eu aceste lucruri. Şi chiar învăţasem să lucrez cu laptele. Însă acum am uitat aproape complet tehnica de obţinere a acestor produse. Şi asta pentru că a dispărut materia primă, în momentul în care tataia şi-a vândut oile. În alte imagini îmi apăreau în minte momentele când tataia, euforic fiind sub influenţa licorilor bahice, pentru a se distra, mă suia pe berbeci să-i călăresc. Distracţia nu dura prea mult, pentru că apărea repede mamaia care corecta situaţia, boscorodindu-l straşnic pe tataia. Când nu era ameţit de licoare, mă punea să-i călăresc calul, pe nume Doru, după ce punea mai întâi un sac de iută pe spinarea lui, pe post de şa.