Astrologie în 3 D

Astrologie în 3 D

18,00 lei 18.0 RON

18,00 lei

Adaugă în Coș


Autor: Emilia Petrescu


Vrei să publici o carte?

Dacă răspunsul tău este
DA, am scris o carte și vreau să o public! atunci:

Contactați-ne

Coșul pentru cumpărături va fi folosit de cititorii din România.
Cititorii din Diaspora sunt rugați să comande cartea de pe situl
Amazon corespunzător țării în care locuiesc sau de aici.

 

Fiecare om este dator să se cunoască pe sine. 
Venit în planul fizic, în zbaterile sale poate ajunge la momente de cumpănă, adevărate răscruci, în care este derutat, nu mai ştie încotro să o ia, nu reuşeşte să identifice care este calea cea mai potrivită de a merge mai departe. Se simte singur, de cele mai multe ori nu ştie să-şi asculte vocea interioară, iar de o conversaţie cu ghizii spirituali nici nu poate fi vorba. Şi atunci cere sfaturi de la alţii, iar pentru întregirea imaginii a ceea ce are de făcut, poate să ajungă să consulte şi un astrolog. 
Cum îl ajută astrologul pe acest om? Să ne imaginăm un mecanism, să personificăm. Fiecare om se naşte cu un program de viaţă, materializat să zicem sub forma unei hărţi, în care apare trecutul, cauza pentru care a ajuns până aici şi în linii mari direcţia pe care trebuie să o urmeze, ce are de făcut pentru a merge mai departe, pentru a evolua. Ghizii noştri spirituali deţin acea hartă după care ne urmăresc drumul. Ei vor să ne ajute, dar noi nu ştim să comunicăm cu ei, nu ştim să ne ascultăm vocea interioară. Astrologul face o „copie” chiar şi simplistă, în 2 D a acelei hărţi, o numeşte hartă natală şi pe baza ei încearcă să-i explice omului ce anume ar dori ghizii spirituali să-i explice. În acest fel, astrologul are o importanţă extrem de mare, dar şi o responsabilitate pe măsură! 
Este evident că acea hartă este mult mai complexă decât copia simplistă de care am amintit. Nu ştim, putem doar să ne imaginăm că este o hartă dinamică, în mai mult de două dimensiuni, dar greu de înţeles pentru mintea umană. În astfel de condiţii, să cercetezi şi să dezvolţi o modalitate de a studia harta respectivă în mai mult decât cele două dimensiuni, să vezi în perspectivă, în adâncime, este un act laborios şi mai mult decât îndrăzneţ. Dar, omul este dator să cerceteze, să dezvolte şi să-şi creeze instrumente care să-l ajute să vadă şi să înţeleagă mai mult. Şi atunci nu poate decât să-şi spună: „Îndrăzneşte!”. 
Doamna Emilia Petrescu a îndrăznit! Şi a reuşit! Ne prezintă în această carte o nouă viziune asupra înţelegerii unei hărţi natale, o viziune în 3 D, in care evoluţia se face în spirală (cercul nu este decât o proiecţie în două dimensiuni a spiralei), pe mai multe niveluri. Ne dezvăluie că în spatele unui simbol afişat într-un plan mai există şi alte înţelesuri pe care le descoperim abia când privim în perspectivă. Prin aceasta a îndrăznit să mai facă încă un pas spre descifrarea hărţii reale pe care ar avea-o ghizii spirituali. A făcut în acest fel încă un pas spre descifrarea complexităţii acelei hărţi, a programului de viaţă al fiecăruia. 
Un pas îndrăzneţ, un pas făcut cu mult curaj, dar absolut necesar şi lăudabil. Un pas care, ne place să credem, va ajuta Omul în cunoaşterea de sine, îl va ajuta în drumul său spre evoluţie. 

Profesor Firicel Ciarnău