Cuvântul ca un fruct oprit

Cuvântul ca un fruct oprit

20,00 lei 20.0 RON

20,00 lei

Adaugă în Coș


Autor: Ștefan Dimitriu


Vreți să publicați o carte?

Dacă răspunsul Dumneavoastră este DA, am scris o carte și vreau să o public! atunci:

Contactați-ne!    Detalii aici!

Coșul pentru cumpărături va fi folosit de cititorii din România.
Cititorii din Diaspora sunt rugați sa comande cartea de pe situl Amazon corespunzător țării în care locuiesc sau de aici.

Ediția electronică www.iBookSquare.ro se poate accesa aici.


Poeziile din volumul de față ne arată o altă dimensiune a creație lui Ștefan Dimitriu - unul dintre cei mai mari prozatori români contemporani.

Discurs despre fericire

Mă voi mulţumi, aşa
cum o fac de câteva zile încoace,
să trăiesc sub această impresie,
sub această stare de graţie,
sub această narcoză,
spre a mă sustrage în mod voit
de la întrebările care stau gata
să mă asalteze din toate părţile,
să mă inunde cu povara lor
câteodată insuportabilă.
Nu ştiu exact ce va fi,
cum va fi peste două zile,
peste o săptămână, dar azi
îmi ajunge încă să închid ochii
şi să privesc lumina aceea pe care
n-am mai întâlnit-o până acum
decât în pânzele lui Canaletto,
lumina aceea atât de ireală
şi totodată atât de concretă,
amestecată, ca un ulei sfânt,
cu stropii de apă ai mării
şi curgând şiroaie peste umerii
şi peste coapsele unei femei,
pentru ca să-mi spun: eşti
şi tu un biet om, Ştefan Dimitriu,
ca toţi ceilalţi, născut
ca să fii fericit cu atât de puţin,
dar arareori în stare
să cauţi şi să găseşti
puţinul acela care-ţi lipseşte…

Amintiri din copilărie

De pe prispa înaltă din faţa casei mele din Ibăneşti,
vedeam dealurile crescând către Prut,
ca nişte valuri verzi de cetate.
Dar oricât de înaltă era prispa asta şi oricât
m-aş fi căţărat eu în vârful picioarelor,
tot nu puteam desluşi
dincolo de spinarea roasă de sărături
a celui de al doilea val. În schimb,
fără alte eforturi, în afara celor cerute
de escaladarea neguroasei Poiene,
deal aşezat în spatele casei
şi străjuit undeva, la marginea zării,
de stejarii bătrâni ai unei păduri întunecoase şi-adânci,
puteam să număr până la nouă treptele acelea imense,
prăbuşite ca nişte copaci de piatră şi de pământ
în calea puhoaielor.
Le săream atunci cu privirea,
era o nimica toată să trec
într-o clipă
dincolo de cel de al nouălea deal,
în umbra căruia ştiam că-şi croiesc drum
apele Prutului, argintii şi catifelate ca spinările crapilor
ajunşi până la noi în raniţele din foaie de cort
ale pescarilor din Rânzeşti şi din Cârja. Şi
cu toate că nu mai eram de mult copil
atunci când am atins cu piciorul
ceea ce atinsesem de-atâtea ori cu privirea,
nimic nu m-a putut împiedica vreodată să cred
că Prutul trece prin faţa casei mele.
Mă gândesc şi acum la el ca la râul de-acasă...

Între pădurea aceea
bătrână, întunecoasă şi-adâncă
de pe creasta Poienii
şi dealul cel mai înalt dinspre Prut
peste care se ridica în fiecare zi soarele,
când nu iscau din senin neguri ca să-l ascundă,
în acest eşantion mioritic de spaţiu ondulat-rotitor,
sufletul meu şi-a dobândit nu numai
datele sale imponderabile,
nu numai izvoarele, cutezanţa, încrederea,
dar şi forma sa, dacă vreţi, fizică.

[...]

Ştefan Dimitriu


0