Iluziografii

Iluziografii

25,00 lei 25.0 RON

25,00 lei

Adaugă în Coș


Autor:Domnica Pop


Vreți să publicați o carte?

Dacă răspunsul Dumneavoastră este DA, am scris o carte și vreau să o public! atunci:

Contactați-ne!    Detalii aici!

Coșul pentru cumpărături va fi folosit de cititorii din România.
Cititorii din Diaspora sunt rugați să comande cartea de pe situl Amazon corespunzător țării în care locuiesc sau de aici.

 

Iată ce ne spune autoarea în primele pagini ale cărții:

Cuvânt către cititori

De ce-am scris asta? Nu am avut intenția să scriu o confesiune dar a venit de la sine și pe măsură ce înaintam în memorie totul a început să se limpezească și să capete o semnificație.

Fiecare moment al vieții noastre are semnificația sa proprie.

Astfel de moment a fost și debutul meu publicistic din anul 1996 într-un ziar. O poezie scurtă despre soare și apă. Responsabilul paginii de cultură al acelui ziar m-a contactat și mi-a dăruit o carte de haiku. Mi-a plăcut foarte mult acest gen de poezie minimalistă și am început să scriu poeme haiku. În anul 2009 am debutat editorial cu o carte de haiku⁠uri pentru care am fost premiată din partea Uniunii Scriitorilor.  În anii următori am mai scris două cărți de haiku iar pentru cea de-a patra am restrâns haiku⁠ul în distihuri şi le-am intitulat poeme phelyx. Au urmat şase cărți de poezie cu rimă și în vers liber. Până într-o seară când mi-am propus să scriu proză.

Aceasta este prima mea carte de proză. Aceasta este povestea mea.

Numai eu puteam să-mi legitimez povestea şi să reintegrez trecutul într-o carte dreptunghiulară dar pe care o văd ca pe trupul meu. În domeniul imaginației scrisul acestei cărți a fost un travaliu de materializare şi frumos şi dureros.

Acum văd toate momentele în nişte sfere de săpun plutind spre cititori. Fiecare sferă poartă o şoaptă.

Această carte este şoapta mea.

 

Domnica Pop

Cu interesantele sale Iluziografii (2017), Domnica Pop, cunoscuta autoare de haikuuri şi de poeme meditative asupra unor eterne întrebări ale fiinţei, rămâne pe aceleaşi coordonate spirituale ale căutării de sine inclusiv ca formalizare în gen şi specie.
Cu evidentă deschidere încă de la volumul de debut (Clepsidra cu stele, 2009) spre eternele teme ale reflectării, dar şi spre rostirea intens sintetizată, fie chiar în formule consacrate, cum este de pildă ispititorul haiku, al Extremului Orient. După ce exersează şi performează în această specie (Rodica cu rubine, 2010; Clipe de tăcere, 2011), Domnica Pop simte că poate depăşi îndelung bătătoritele rigori nipone ale speciei şi, cu volumul de distihuri Albastru (2011), comprimă catrenul în distihuri, reprezentările şi metafora urmând nestânjenite această libertate. Cu următoarele volume însă (Frica, 2012; Podul de hârtie, 2013; Mecanica frigului, 2014), poezia Domnicăi Pop urcă vertiginos ca experienţă a rostirii, ca mai apoi individuaţia sa lirică, anunţată destul de subtil din Frica, să continue impetuos în Drumul de unde (2015), Ora Lactee (2016) şi Puntea (2017) în care lumea percepută este una proprie, originală, cu deformările, cu insuficienţele sale endemice, dar şi cu mirajul ei voluptos asumat fie şi în maniera lirismului feminin. În consecinţă, Filiala din Arad a Uniunii Scriitorilor îi recunoaşte şi îi apreciază evoluţia primind-o în rândurile membrilor săi.
Iată însă că acum, sub sibilinicul titlu al acestui volum, Iluziografii, Domnica Pop trece prin introspecţie lirică spre romanescul încercat în ultimele trei secole de romanul liric şi pateticul puritan, în avatarurile romanului utopic şi în romanul simbolic fără să ne detaşeze de experienţele realului grosier. Intenţionat lipsite de coerenţele didactice ale epicului, Iluziografiile mizează încă pe virtuozitatea rostirii lirice şi nu de puţine ori autoarea se exprimă în sonorităţile poetice care armonizează însă în remember ca modalitate constructivă: Marele ceasornicar al micilor secunde/ Cel care măsoară clipele în unde sau Aşa l-am văzut prima dată pe Isus în iesle, într-o farfurie, dormind într-un os ori băiatul de-atunci s-a pierdut printre oamenii timpului şi trenul a dispărut, a fost aruncat la fier vechi, s-a topit cum s-au topit toate visele mele colosale, mai mari decât puterea realităţii etc.
Domnica Pop se mişcă dezinvolt nu numai în structurări epice, ci şi în expresie, la fel de remarcabil construind veritabile reflecţii, reuşind rafinate observaţii psihologice care permit tranşante opoziţii, stări sufleteşti apăsătoare, dar şi imagini viu pastelate– reale disponibilităţi care o recomandă pe autoare şi care se aşteaptă performate în ocazii noi.

Iulian Chivu