Interviul Sinapselor

Interviul Sinapselor

20,00 lei 20.0 RON

20,00 lei

Adaugă în Coș


Autor: Tiberiu Popovici


Vrei să publici o carte?

Dacă răspunsul tău este
DA, am scris o carte și vreau să o public! atunci:

Contactați-ne

Coșul pentru cumpărături va fi folosit de cititorii din România.
Cititorii din Diaspora sunt rugați sa comande cartea de pe situl Amazon corespunzător țării în care locuiesc sau de aici.

Ediția electronică www.iBookSquare.ro se poate accesa aici.

După câteva milenii de avans tehnologic, am descoperit chiar o nouă religie, dar oare evoluţia noastră ne-a făcut mai cunoscători? Se pare că dovezile câştigate de noi în acest răstimp sunt aproape inexistente, deoarece trăim şi acum pe baza unor presupuneri, dar fuduli că suntem mai buni.
Gândind în acest mod, vom formula necesara întrebare: ce vom ajunge atunci? Răspunsul nu-l puteţi primi de la mine! Dar eu vă pot scoate la o scurtă plimbare. Conform unei teorii, numită şi legea conservării energiei, învăţată la gimnaziu, vom ajunge pământ de flori, apoi chiar flori în adevăratul sens al cuvântului. 
Această mică plimbare prin grădina cu flori, nu are intenţia de a demonstra următoarea noastră existenţă, doar posibilitatea ei ştiinţifică. Dacă aşa stau lucrurile, atunci de ce oamenii de ştiinţă sunt adepţii dispariţiei ireversibile? 
O scurtă călătorie în lumea calculatoarelor nu strică, poate ne ajută să tragem o concluzie constructivă cât priveşte limita de viaţă a informaţiei. 
Pe o linie de producţie prinde viaţă munca unui proiectant, se naşte o nouă maşină. Este acea maşină, numită calculator personal, foarte cunoscută în aceste vremuri. Ea ajunge pe biroul dumneavoastră şi vă serveşte nevoile legate de nemurire zi de zi. Cum aşa? Cu ajutorul ei vă creaţi acel profil de Wikipedia, de Facebook, sau împărtăşiţi momentele trăite în fiecare zi pe Twitter. Nemurire? Da, se poate! Aceasta este o formă primitivă de nemurire. Aşadar, toată informaţia circulă şi supravieţuieşte în reţea, cât timp? La nesfârşit! Inclusiv această formă primitivă de reţea poate să-i ofere informaţiei o viaţă lipsită de teama sfârşitului. Când maşina şi-a încheiat existenţa, va fi dusă la reciclat, dar informaţia rămâne în reţea; atâta vreme cât va exista reţea, profilul dumneavoastră va rămâne acolo. Veţi cumpăra o maşină nouă şi vă puteţi aduce aportul de informaţie în continuare, atât cât şi interacţiunea cu fiecare nod al reţelei. 
La un alt nivel de existenţă trăiesc aşa-numiţii administratori de reţea, care pot urmări toată ierarhia profilelor, care iau decizii atunci când vor dezactiva un profil care încalcă procedura legală, tot ei sunt cei care poartă grija profilului tău să nu fie atacat de acţiunile unor indivizi nedoriţi, aşadar, ei sunt legiuitorii. 
Incursiunea în lumea informaţiei am făcut-o să vă ajut să faceţi o analogie cu lumea noastră, sunteţi liberi să trageţi concluziile dorite. Aceasta lucrare, de natură fantastică, care se scurge în paginile care urmează a fost concluzia pe care rodul imaginaţiei mele a ales-o. Vă doresc s-o savuraţi şi s-o trataţi ca atare.

Tiberiu Popovici

 

 

0