Mihai Eminescu în limba polonă

Mihai Eminescu în limba polonă

60,00 lei 60.0 RON

60,00 lei

Adaugă în Coș


Autor: Nicolae Mareș


Vreți să publicați o carte?

Dacă răspunsul Dumneavoastră este DA, am scris o carte și vreau să o public! atunci:

Contactați-ne!    Detalii aici!
Odoo image and text block

Pentru comenzi, folosiți coșul de cumpărături de mai sus, scrieți la [email protected] sau sunați la 0722156408, 0212600125.

  

Cititorii din străinătate sunt rugați să comande cartea în format tipărit de la Amazon.com.

Cititorii din USA pot folosi acest link:

https://amzn.to/2lUbGcO

 

Cititorii din Germania și Elveția pot folosi acest link:

https://amzn.to/2lp0rZp

 

Cititorii din Franța pot folosi acest link:

https://www.amazon.fr/dp/1986880095

 

Cititorii din Spania pot folosi acest link:

https://www.amazon.es/dp/1986880095

 

Cititorii din Regatul Unit pot folosi acest link:

https://www.amazon.co.uk/dp/1986880095

 

Cititorii din Canada pot folosi acest link:

https://www.amazon.ca/dp/1986880095

 

Ediția digitală iBookSquare.ro se poate accesa la acest link:

http://ibooksquare.ro/Books/ISBN?p=978-606-001-060-9

 

Ediția digitală Google Play / Google Books se poate accesa la acest link:

https://play.google.com/store/books/details/Nicolae_Mare%C8%99_Mihai_Eminescu_%C3%AEn_limba_polon%C4%83?id=5U5TDwAAQBAJ

 

Nicolae Mareş despre

Mihai Eminescu în limba polonă

 

Cuvinte memorabile a scris despre Eminescu, între mulţi alţii, Constantin Noica: „Dacă nu ne vom hrăni cu Eminescu, vom rămâne în cultură mai departe înfometaţi”, căci „măsura noastră este Eminescu”, îndemnându-ne „a-l cunoaşte mai bine pe Eminescu noi înşine şi a-l face mai bine cunoscut întregii lumi”.

A-l face cunoscut lumii înseamnă, evident, a-l traduce, o treabă cu adevărat patriotică, întrucât „rare ori un neam întreg s-a regăsit într-un poet cu atâta sponteneitate şi atâta fervoare cu care neamul românesc s-a regăsit în opera lui Mihai Eminescu” (Mircea Eliade).

Eminescu a fost tradus încă din timpul vieţii sale, primele traduceri se fac în limba germană, datorită reginei Elisabeta (Carmen Sylva) şi Mitei Kremnitz, la îndemnul lui Titu Maiorescu, în vol. Rumänische Dichtungen (Leipzig), în ediţia din 1881 figurând cu 21 de poeme, în ediţia a II-a, 1883, fiind inclus şi Luceafărul, tradus de Mite Kremnitz după manuscris.

De atunci, Poetul nostru „nepereche” a fost tradus în „64 de limbi şi literaturi”, conform volumului omagial din 2000, Eminescu – peste nemărginirea timpului (alcătuit de Cristiana Crăciun şi Victor Crăciun) şi, ulterior, în 80 de limbi, conform Catincăi Agache, Însemne ale nemuririi eminesciene (2016). (Înlătur cu bună credinţă aberaţiile unui bătrânel conform căruia Eminescu a fost tradus în peste 300 de limbi).

Recent, scriitorul şi diplomatul de excepţie, Nicolae Mareş, ne prezintă volumul Mihai Eminescu în limba polonă. Studiu şi antologie română-polonă (Bucureşti, eLiterature, 2018). „Practic, Nicolae Mareş regândeşte gândirea lui Eminescu, oferindu-ne un captivant spectacol intelectual”, cum precizează, cu temei, Alex Ştefănescu în prefaţa lucrării.

Născut în localitatea prahoveană Măgurele, la 18 aprilie 1938, Nicolae Mareş îşi începe cursurile universitare la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1959-1960) şi le finalizează la Facultatea de Limba şi Literatura Polonă a Universităţii din Varşovia (1961-1966), unde-şi susţine masteratul cu teza Tadeu Hasdeu, reprezentant al iluminismului polonez (1966, publicată în 1971). Îşi susţine doctoratul cu o teză despre Papa Ioan Paul al II-lea, subiect mult îndrăgit, acest papă cu origini româneşti, despre care aduce contribuţii esenţiale. (Ioan Paul al II-lea. Papă pentrtu mileniul al III-lea (2001); Receptarea Papei Ioan Paul al II-lea în România (2004); Ioan Paul al II-lea – un Papă Sfânt (2009); Sfântul Ioan Paul cel Mare (2015). Îmbrăţişează de tânăr cariera diplomatică, pentru care avea vocaţie, remarcându-se în toate funcţiile de la misiunile diplomatice din exterior cât și din centrala Ministerului Afacerilor Externe: ataşat cultural, consilier și ministru-plenipotențiar la Ambasada Română din Varşovia, primul șef al misiunii diplomatice a României la Skopje, director al Centrului Cultural Român de la Paris, directorul Direcției Românii din Afara Granițelor din M.A.E.).

A debutat la Varșovia în publicația „ Przeglad Humanistyczny”, în anul 1965, cu un studiu-evocare despre Tudor Vianu, tot în revista respectivă despre „ Receptarea în România a poetului Adam Mickiewicz” /Pan Tadeusz/ în traducerea lui Miron Radu Paraschivescu, precum și a romanticului Juliusz Slowacki. În același timp a colaborat la Postul Național Polonez de Radio, la redacția de emisiuni muzicale /1965-1966/; la 4 iunie 1966 i-a apărut în „ Viața studențească„ reportajul „ Privește Craiul Sigismund” și poezii în „ Amfiteatru”. În 1971 a publicat la Editura Științifică, monografia „ Republica Populară Polonă”, iar la Meridiane „ Varșovia”. În colecția „ 101 cărți” a Editurii Junimea din Iași i-a apărut florilegiul aforistic al poetului Stanislaw Jerzy Lec: „ Gânduri nepieptănate”. Ca traducător, aforist, poet și eseist a colaborat/colaborează la „Steaua”, „Tribuna”, „România literară”, „Contemporanul”, „Familia”, „Convorbiri literare”, „Ateneu”, „Luceafărul”, „Argeş”, „Flacăra”, „Vatra”, „Viaţa românească”, „ Portal Măiastra”, „ Diplomat Club”, „ Punctul critic” etc. Dintre contribuțiile esenţiale istorico-literare aduse reținem volumele: Lucian Blaga – diplomat la Varşovia (2011) şi Lucian Blaga – epistolarul de la Academia Română (2012), Eugen Ionescu – diplomat român în Franţa (2012), Relații româno-polone de-a lungul secolelor (2013), Istorie – diplomație /eseuri/ (2013) Artă-literatură /eseuri/ (2014)etc. A tradus din Karol Wojtyla (Papa Ioan Paul al II-lea) piesa În faţa magazinului bijutierului (montată de C. Dinischiotu şi jucată din 1991 la Radio România), Poeme (1992), Triptic roman (2003), Cugetări (2003), Dragostea, totul mi-a explicat (2004), Sculaţi-vă să mergem (2009), dar şi din alţi scriitori polonezi, recent antologia 101 poeți polonezi la Editura Academiei. În anul împlinirii a opt decenii de viaţă, Nicolae Mareş a publicat din Karol Wojtyla Exişti, Poeme alese şi Maxime militante.

Meritul fundamental al diplomatului şi istoricului literar Nicolae Mareş – pe lângă „dezvăluirea” profundă şi reală a celui mai celebru papă din istoria Vaticanului – este studiul exhaustiv privind prezenţa „românului absolut” (Petre Ţuţea) în cultură şi spiritualitatea poloneză.

Cum era de aşteptat, doritor de a cunoaşte nu numai istoria neamului său, ci şi a popoarelor Europei, Eminescu a studiat şi istoria Poloniei „cu multă acribie”, cum consemnează N. Mareş, încă din timpul studenţiei. În 1874, vizitează Cracovia („Roma slavă”), apoi la Lwow vizitează Biserica moldovenească, ctitorită de Vasile Lupu, Polonia fiind considerată ţară occidentală, învecinată cu Moldova. O însemnare eminesciană consemnată de N. Mareş fascinează şi azi: „Când simte cineva bătaia inimei polone, când simte sufletul naţional îmbălsămat de poezie, înduioşat de muzică, atuncea lumea are voie a-l taxa de nebun, dacă el ar susţine de exemplu că Polonia e pe moarte sau că va muri. Şi poate are să moară corpul naţiunei când sufletul ei trăieşte?” (Mss 2262). Eminescu se referă la teritoriile poloneze aflate sub stăpâniri străine şi la cele trei dezmembrări ale ţării din 1773, 1792 şi 1795, sursele sale fiind de sorginte germană, istoricul Eminescu (vezi şi Tudor Nedelcea, Eminescu, istoricul, 1998) fiind astfel precursorul lui Hasdeu, Bianu Iorga, P.P. Panaitescu, Grigore Nadriş şi Corfus în studierea istoriei poloneze. Eminescu îşi începe studiul său prin a desluşi originea numelui ţării ( de la cuvântul „pole”), primele forme de organizare statală (conducătorul era un „piast”), de creştinarea polonezilor şi ajutorul dat de Sfântul Scaun, cronologia principalelor evenimente istorice şi a conducătorilor (Ludovic, Cazimir, Vladislav, Jan Sobeski etc.). Concluzia autorului este edificatoare: „Cred că puţinii dintre contemporanii săi de pretutindeni erau atât de bine informaţi cu privire la istoria Poloniei”.

Nu întâmplător, N. Iorga, ales membru de onoare al Academiei de Ştiinţă din Cracovia /1923/, a ţinut la decernarea titlului, în iunie 1924, sub cupola Universităţii Jagiellone o conferinţă despre Eminescu şi a prefaţat antologia eminesciană alcătuită de Emil Zegadlowicz, în 1933, prefaţă încheiată magistral: „Naţiunile se apropie unele de altele prin truda celor de jos şi prin elanul spiritelor creatoare. Eminescu are, fără îndoială, partea sa de contribuţie la această comuniune de suflet între polonezi şi români, comuniune pe care vor fi visat strămoşii noştri, care s-au întâlnit nu o dată ca tovarăşi în frumoasa luptă pentru creştintate”.

Un capitol extrem de interesant şi inedit totodată Nicolae Mareş îl consacră Sfântului Ioan Paul al II-lea cel Mare şi Eminescu. Muncitor într-o carieră de piatră şi întrt-un combinat chimic, actor, dramaturg, filosof, profesor universitar, episcop şi cardinal, Karol Wojtla a devenit cel mai carismatic Papă (1978-2005), cu un rol imens pe scena lumii, rol recunoscut de cei doi lideri mondiali G.W. Bush şi M. Gorbaciov (ultimul recunoscând că „a fost umanistul numărul 1 pe această planetă”). Pentru noi, românii este îmbucurător şi ne onorează faptul că Ioan Paul al II-lea este primul Papă care l-a evocat pe Eminescu al nostru. În Piaţa Sf. Petru din cetatea Eternă, Papa Ioan Paul al II-lea a rostit, în limba română, poezia lui Eminescu din 1879, Rugăciune ( Câţi din ţară cunoşteau că autorul Luceafărului a fost şi un poet creştin!?). Cu prilejul vizitei sale istorice la Bucureşti (7-9 mai 1999), îl invocă din nou pe Eminescu printre personalităţile „Grădinii Maicii Domnului”. Vorbind despre „feluritele suflete ale creştinismului” realizate „în decursul istoriei voastre”, Suveranul pontif a subliniat şi rolul Şcolii Ardelene „şcoala născută în acel Blaj, pe care acelaşi Eminescu l-a salutat, nu întâmplător, ca «mica Romă»”. Amintind de predica de la Parcul Izvor din Bucureşti, în care românii au scandat „Unitate! Unitate!”, Papa a mărturisit (şi a profeţit): „Aici am trecut pragul Speranţei!”. „Aşa a fost pusă ca stat - comentează N. Mareş - România şi noi, românii ca naţiune, prin Eminescu, la temelia lumii noi şi a noii Europe. Poetul român figura deja, din porunca Pontifului, în Analele Vaticanului, printre marii gânditori creştini europeni”.

Întăresc această afirmaţie a lui N. Mareş cu scrisoarea primită de mine de la Vatican (Papa nu mai putea semna) după primirea cărţii mele, Eminescu, şi cugetarea sacră, (ediţia a II-a, 2000), scrisoare pe care o redau în anexă.

Nicolae Mareş a identificat 20 de literaţi polonezi care s-au aplecat asupra creaţiei eminesciene, făcând de fapt, radiografia unui secol de receptare a Poetului nostru naţional în limba şi cultura poloneză. Ne facem datoria de onoare să-i menţionăm, cel puţin, pe aceşti literaţi polonezi: Emil Zegadlowicz (care l-a numit pe Eminescu „un strălucitor meteor”), Stanislaw Dobrowoloski, Wiktor Wiecki, Kazimiera Illakowiczowna, Anna Kamienska, W. Lewik, L. Lewin, W. Slobodnik, Adam Kozlowski, Danuta Bienkowska etc., pe compozitorul Z. Lubicz (Skibowski), pe graficienii, L. Salmen şi W. Rola Piekarski.

Amărăciunea autorului, datorită faptului că „din 1989 până în prezent nimic despre Eminescu nu s-a mai petrecut în Polonia, în ciuda faptului că un institut aşa-zis cultural funcţionează de peste un deceniu la Varşovia” este îndreptăţită şi ea trebuie să dea de gândit autorităţilor româneşti şi să remedieze urgent această situaţie intolerabilă. În aceste instituţii trebuie să activeze oameni de cultură cu vocaţie şi dragoste de ţară şi de valorile naţionale şi nicidecum simpli funcţionari numiţi doar pe criterii politice sau clientelare.

Partea a doua a cărţii lui Nicolae Mareş, Mihai Eminescu în limba polonă, este, de fapt o antologie din poeziile eminesciene (Rugăciunea unui dac, Odă (în metru antic), Împărat şi proletar, Se bate miezul nopţii, La steaua, Crăiasa din poveşti, Singurătate, Departe sunt de tine, Afară-i toamnă, Somnoroase păsărele, Şi dacă..., Pe aceeaşi ulicioară, Egipetul, Cugetările sărmanului Dionis, Pajul Cupidon, De câte ori, iubito, Adio, Ce e amorul?, Peste vârfuri, Rugăciune, Pe lângă plopii fără soţ, Ce te legeni, Lasă-ţi lumea, Criticilor mei, Sara pe deal, De ce nu-mi vii, Revedere, Kamadeva, Dintre sute de catarge, Mai am un singur dor, Scrisoarea II, Călin, Glossa, Scrisoarea III, Andrei Mureşan, Doina, Luceafărul, Hyperion, Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie!) traduse în limba poloneză.

Ultima parte , a III-a, prezintă, cronologic, Eminescu şi epoca sa şi Reflexii şi gânduri despre Eminescu exprimate de Arghezi, Bacovia, Alain Bosquet, Slavici, G.B. Shaw, Mircea Eliade, Nichita Stănescu, Emil Cioran, Veronica Micle, Silvia Pankhurst, Vlahuţă, precum şi necesară bibliografie.

Prin recenta sa carte, Mihai Eminescu în limba polonă, Nicolae Mareş se impune în rândul eminescologilor contemporani, aducând contribuţii esenţiale nu numai privind tema propusă, dar şi de istorie literară şi culturală, creând o autentică punte între cele două culturi. Scrisă cu acribie ştiinţifică şi într-un stil adecvat, folosind surse arhivistice şi bibliografice diverse, Nicolae Mareş dovedeşte, la cei 80 de ani, că este mereu tânăr şi surprinzător în cele ale creaţiei.


    Tudor Nedelcea