Povestea vieții mele

    69,00 lei 69,00 lei 69.0 RON

    69,00 lei

    Option not available

    This combination does not exist.

    Add to Cart

    Autor: Narcisa Lecușanu, prima handbalistă a țării
    ISBN 978-606-996-604-4
    Cuvânt înainte de Mariana Gorczyca
    Ilustrații color
    Cuprinde o bogată secțiune de fotografii (=Album)


    Pentru comenzi, ai trei variante:
    1. folosește coșul de cumpărături („Add to Cart”) de mai sus sau
    2. scrie un e-mail la office@epublishers.info sau
    3. sună la 0212600125 sau 0722156408.
    Plata la primirea  coletului. 30 de zile drept de retur. 
    La prețul cărții se adaugă costul expediției, în funcție de distanță și de greutatea coletului. Pentru livrările în România, costul expediției este de 15-25 lei, dar ai:
    livrare gratuită la comenzi de peste 200 lei
    Cumpără acum și primești cartea în minimum 1 zi, maximum 7 zile.  Livrările în străinătate pot dura mai mult.

    Vrei să-ți publicăm cartea? Apasă aici sau aici.

    Pentru comenzi, folosiți coșul de cumpărături de mai sus, scrieți la office@epublishers.info sau sunați la 0722156408, 0212600125.

    Comandând direct de la Editură veți putea obține cartea cu autograf din partea autoarei.


    NOTA BENE: Dacă doriți să plătiți prin card sau prin PayPal pentru a primi cartea tipărită, cu autograful autoarei, vă rugăm să folosiți unul dintre butoanele Buy Now din această pagină:
    https://www.epublishers.us/ppb/povestea-vietii-mele-narcisa-lecusanu/ 


    Ediția digitală iBookSquare.ro se poate accesa la acest link:

    http://ibooksquare.ro/Books/ISBN?p=978-606-996-604-4

     

    Ediția digitală Google Play / Google Books se poate accesa la acest link:

    https://play.google.com/store/books/details/Narcisa_Lecu%C8%99anu_Povestea_vie%C8%9Bii_mele?id=q_0QEAAAQBAJ

     

     

     

    Despre cartea „Povestea vieții mele”
    și despre autoarea ei, Narcisa Lecușanu

     

    În preajma Crăciunului, Editura CORESI ne-a făcut două daruri „autobiografice”: „Am vrut să ating stele” și „Povestea vieții mele”. De vreme ce autorii lor sunt nume importante în elita handbalului românesc și mondial – Petre Ivănescu și Narcisa Lecușanu –, cărțile au o temă comună și lesne de intuit: pasiunea pentru același sport. Protagoniștii se despart însă prin experiențe diferite, prin tonul mărturisirii și prin… patru decenii de viață.

    Mai tânăra „Poveste” a Narcisei Lecușanu este, în pofida câtorva episoade sumbre, foarte senină. În curgerea epicului moldovenesc, autoarea își începe firul confesiunilor de la cea dintâi și traumatizantă amintire (când, pe la trei ani și jumătate, a trecut un tren peste ea) și se oprește în toiul unei vieți pline. Permițându-mi o asociere metonimică, popasurile din cartea Narcisei Lecușanu sunt tot atâtea halte pe peronul cărora coboară scene de viață sportivă sau privată, Oameni și oameni, câteva deznădejdi și multă, multă voință, dublată de încrederea în atotputernicia Celui de Sus.

    Credința în Dumnezeu, sprijinul și dragostea familiei, antrenorilor, colegelor din echipe românești sau din alte zone geografice ale lumii au însemnat, pentru Narcisa Lecușanu, liniile de start spre cel mai vechi vis: să fie campioană… a Germaniei! „Deutsche Meisterin!” În cazul „Lalelei Negre” (cum o numește jurnalistul Marius Huțu), visul acesta – hrănit, ani și ani, cu talent, cu ambiție și cu muncă – a avut toate datele împlinirii!

    Dar drumul handbalistei aparent fragile n-a fost nici lin, nici puțin. Narcisa a plecat spre greu accesibila performanță dintr-o familie modestă (cu părinți care au înțeles târziu, văzându-și fata la TV, cum stă treaba cu handbalul), dintr-un oraș de provincie unde era, meci de meci, “vioara întâi”, și a ajuns să umple cu admiratori de toate vârstele tribune autohtone sau din Macedonia, Danemarca și Germania, să fie recunoscută pe stradă (v. paginile despre străinii care îi făceau daruri gratuite pentru un zâmbet, un autograf, o îmbrățișare...). Nicio piedică nu i-a fost mai înaltă decât dorința de a fi acolo unde a simțit că îi e locul sau timpul. Ea a trecut peste dureri fizice și de suflet, peste teama oricăror provocări, știind că fiecare obstacol o să-I înalțe mai mult zborul. Iar când, din rațiuni medicale, n-a mai putut juca, a rămas lângă sportul despre care mărturisește, în finalul „Poveștii”, că „i-a dat atât de mult” și că „mai are încă multe să-I ofere”.

    Grație aptitudinilor manageriale și sufletului său larg (cine se poate îndoi de vocația prieteniei, de altruismul Narcisei?), grație dezinvolturii cu care se exprimă public, după 2010, Narcisa Lecușanu a fost cooptată în foruri naționale (Federația Română de Handbal, Ministerul Tineretului și Sportului) și internaționale (membru în Biroul Executiv al IHF).

    Dar munca din afara dreptunghiului de joc nu I s-a încheiat niciodată într-un birou sau după o conferință. Narcisa Lecușanu este neobosită. Iubind atât de mult handbalul, promovează oricând, oricum îi e la îndemână și mereu convingător frumusețea și binefacerile acestui sport.

    Sigur că și în „Povestea vieții mele” ei este vorba despre handbal. Sau mai ales despre handbal. Dar această „Poveste” deznoadă multe alte fire de viață, e o carte-album, cu zeci de contribuții ale unor prieteni (președinți de federații, jurnaliști, coechipiere sau adversare, colegi de birou, profesori...) și cu toate ingredientele împlinirii de foarte jos, spre foarte sus. Pe scurt, autobiografia Narcisei Lecușanu este, în primul rând, despre cum între marginile unui de vis de copil crește Omul Mare.

    Elena Ruxandra Petre

    3 ianuarie 2021

     

    Povestea unei campioane

    Există multe motive pentru care poţi admira pe cineva, indiferent de domeniul în care activează, iar, când pe piaţa de carte apare o biografie, dorinţa de a o citi este firească şi foarte mare. Cititorul este interesat să afle fie povestea succesului, fie aspecte biografice pe care nu le ştie. Eu sunt o cititoare constantă de biografii. Motivul este simplu: vreau să descopăr omul pentru a-i înţelege trăsăturile de personalitate, deciziile, atitudinile, puterea de a reuşi.

    În librării, am urmărit mereu biografiile unor sportivi de excepţie şi, cu părere de rău, trebuie să spun că nu sunt foarte multe aceste cărţi care să prezinte publicului larg personalităţile din sportul românesc, deşi tinerii au nevoie de modele. Ca profesoară, le-am recomandat mereu elevilor mei să-şi găsească drumul în viaţă ţinând cont de pasiunile care îi animă şi unii mi-au dat dreptate. Am căutat, pentru a-i inspira, modele care proveneau din diferite domenii de activitate şi din nou am constatat că lipseau biografiile românilor. Străinii erau întotdeauna foarte bine reprezentaţi pe rafturile librăriilor, în ediţii realizate pentru toate vârstele.

    Pe Narcisa Lecuşanu am cunoscut-o nu într-o sală de sport, ci la un târg de carte şi ne-am simţit apropiate de parcă petrecusem o viaţă alături. Când mi-a mărturisit că vrea să scrie o autobiografie, intenţia ei m-a entuziasmat. Şi iată că anul 2021 începe cu o veste bună. Narcisa şi-a publicat autobiografia Povestea vieţii mele.

    Titlul acestei cărţi nu este unul  original, dar dezvăluie preferinţa autoarei pentru un tip de lectură şi ascunde două aspecte pe care vreau să le evidenţiez. Primul cuvânt, povestea, dezvăluie disponibilitatea Narcisei Lecuşanu de a-şi purta admiratorii prin o serie de episoade importante. Al doilea cuvânt, viaţa, este o referire la un om energic, ce a înţeles că, indiferent de obstacolele care i se ivesc în cale, trebuie să găsească tot felul de resurse şi să privească deschis, cu speranţă şi credinţă spre alte experienţe iniţiatice, deoarece poetul Charles Baudelaire ne-a învăţat că prin codri de simboluri petrece omu-n viaţă.

    Intenţia Narcisei Lecuşanu nu a fost doar de a scrie o autobiografie, ci o carte motivaţională, menită să-i inspire pe cei care vor să-şi croiască un drum în viaţă prin sport. Sunt multe experienţe de viaţă interesante, dar nu voi menţiona decât câteva care mi-au atras atenţia în mod deosebit şi pe care le-am numit Decalogul Narcisei:

     

    1.       Ambiţia şi efortul de a învăţa limba ţării în care joci.

    2.       Să te alături unor oameni de la care ai ce învăţa.

    3.       Să profiţi de contextele neconvenţionale pentru a învăţa, deoarece timpul unui sportiv este limitat.

    4.       Să înţelegi complexitatea jocului de echipă.

    5.       Rezultatul dorit vine în urma unei foarte bune pregătiri din punct de vedere fizic, tactic şi psihologic.

    6.       Să ai întotdeauna o motivaţie bine fundamentată când vrei să înfăptuieşti un lucru.

    7.       Încrederea în ceilalţi te face puternic.

    8.       Nu renunţa niciodată la căutări.

    9.       Sportul înseamnă dăruire.

    10.     Niciun început nu este uşor.

     

    Cartea conţine nu doar confesiunea autoarei, ci şi mărturiile celor care o cunosc: antrenori, jurnalişti, colege de echipă, specialişti din handbal etc. Un grupaj de fotografii ne readuce aminte atmosfera din diferite competiţii sau din viaţa de familie. Fotografiile în care un sportiv apare alături de copii m-au emoţionat mereu, însă, dintre toate, mi-a plăcut una în mod deosebit. Se află pe coperta a treia. Narcisa stă în poartă, în faţa copiilor săi, Maria şi Iustin, care îşi încearcă şansa de a marca. Or fi reuşit? Nu ştim, dar ne putem imagina că povestea continuă şi, indiferent de scor, Narcisa Lecuşanu ne invită la lectură şi ne motivează să facem sport. Poate cineva rezista acestei invitaţii? Eu nu.

    Gabriela Gîrmacea
    7 ianuarie 2021

     

    Dacă aș fi pictor…

     

    Dacă aș fi pictor și m-aș vrea într-un autoportret, m-aș con- centra asupra a ce e dincolo de chipul meu. Aș evita orice tușă care exprimă încrâncenare și mi-aș reda, în culori senine, atitudinea pozitivă, proiecția optimistă a unor situații pe care le anticipez, tenacitatea, rezistența la efort îndelungat, grija să nu scap frâiele modestiei... Iar privirea să caute neapărat drumul către sus, în semn de mulțumire lui Dumnezeu.

     

             Narcisa Lecușanu

     

    Sunt oameni care, odată ce ți-au intrat în viață, îți rămân în suflet pentru totdeauna. Narcisa este unul dintre oamenii pentru care îi mulțumesc lui Dumnezeu că i-am întâlnit. Ne-am cunoscut pe când ea intra în adolescență, iar eu ieșeam, la echipa națională. Seriozitatea, ambiția și simplitatea aceea nobilă, de om frumos, m-au făcut să o îndrăgesc de la bun început și să o simt ca pe o soră mai mică. Am crescut, am evoluat din punct de vedere sportiv și profesional, dar ea a rămas același om nobil și frumos, direct proporțional cu succesul carierei sale impecabile de handbalistă. Fiecare victorie pe care a obținut-o mă făcea mândră de ea, mândră că o cunosc.

     

                Florentina Carcadia

     

    Narcisa Lecușanu provides valuable insight into what it takes to achieve long-term success and influence in the sports world. First as a player, where she excelled on both the domestic and international level, then in leadership roles at the European Handball Federation and within Romania, and now as a member of the IHF Executive Committee. Her contributions to handball are numerous including aiding the development of women’s handball as Chairwoman of the IHF's Women’s Handball and Gender Equality Working Group and promoting handball to children in her home country. I appreciate her unmatched passion for handball. She is a role model and her story will definitely inspire you.

     

                Dr. Hassan Moustafa

                President of International Handball Federation

     

    Narcisa Lecușanu stands for personal development and success through sport, of which the practice of sport is life changing. With dedication and passionate engagement, the ritualistic actions of the athlete evolve, as they move through the levels from novice to expert, and as handball permeates their very essence, it results in a life’s work. For decades, I have witnessed the talent of Narcisa Lecușanu on the handball court, and a commitment to the sport that supported the drive and determination through her service to handball in Romania, the enthusiasm brought to the Women’s Handball Board within the European Handball Federation, and most recently to the Executive Committee of the International Handball Federation. To experience the transformation of Narcisa Lecușanu through her eyes is an opportunity for those wanting to stoke the fires of ambition, because her story is not over; as we read this book to absorb where Narcisa has come from, we can clearly imagine where she will go in the future.

     

                Michael Wiederer

                President of European Handball Federation

     

    Narcisa Lecușanu, lidera handbalului românesc, s-a impus, prin calitățile sale native și printr-o tenacitate continuă, pe tot parcursul lung și dificil al sportului de performanță. [...] De atunci și până la plecarea mea din FRH, am continuat colaborarea cu Narcisa și am sprijinit-o, văzând în ea viitorul președinte al FRH.

     

             Ing. Cristian Gațu

                Președinte de Onoare FRH

     

     

    Personalitatea Narcisei Lecușanu este, în egală măsură, dificil și plăcut de analizat, în primul rând că a fost și a rămas o vedetă într-o lume a sportului în care succesul și eșecul orientează opiniile celor de specialitate și ale publicului.

     

             Prof. Adrian Dragnea

     

    Am înţeles de cât de departe vine. Eforturile uriaşe pentru a trece peste toată zgura anilor de aici, nevoia de acasă, dorinţa de o reuşită pe aceeaşi limbă. Toate amestecate. Narcisa a fost mare pentru mine abia atunci, când am văzut prin ea tot orizontul limpede, după atâtea furtuni.

     

             Radu Naum

     

     

    CUVÂNT ÎNAINTE

     

    Cartea aceasta este o provocare și vă rugăm să o citiți ca atare. La ora la care ea ajunge în fața editorului, ne aflăm cu toții în plină pandemie, cu limitări, cu distanțări, dar și cu timp mai mult pentru persoane dragi sau pentru actul lecturii, „cea mai frumoasă și de folos zăbavă”. Inițial, am dorit să îi dau un format jurnalistic, eu să pun întrebări precise, iar Narcisa să se confeseze și să se conformeze cumva firului epic derulat de mine. Ne-am fixat două întâlniri față-n față, pe care le-am și avut, la Göteborg, respectiv la Kumamoto. Pe măsură ce înregistram, constatam cu plăcere că Narcisa nu își dezmințea Moldova natală în privința darului de povestitor, astfel că o să descoperiți în ea un Ion Creangă contemporan, cu acel dar al luării cititorului complice în poveste, de parcă l-ar avea fix în fața ochilor. Întâlnirile noastre din Suedia și din Japonia, desfășurate – așa cum veți vedea – la înălțime, copertează atât geneza cât și povestea de viață a Narcisei. Și ce poveste!

    De asemenea, cartea cuprinde gândurile unor oameni care i-au stat în decursul anilor alături și care au contat în devenirea ei, colege de echipă, antrenori, oameni cu importante atribuții în handbal sau în alte sporturi, membri ai familiei, jurnaliști, foști colegi de cabinet din perioada în care a fost ministru secretar de stat și, nu în ultimul rând, fani.

    Dar să ne întoarcem în momentul în care această carte a început să existe, 3 iulie 2019, Göteborg. Federația Internațională de Handbal a ales să își desfășoare a treizeci și șaptea ediție a Congresului în acest oraș suedez în care handbalul este cel mai iubit sport. În paralel, se celebrează 50 de ani de existență a Competiției Mondiale Partille Cup, iar eu sunt invitată de organizatori la acest eveniment, ca ambasador al competiției în România.

    Este seară. Un fel de a spune pentru o noapte scandinavă aproape albă. Îi mărturisesc Narcisei ce „m-a mânat la luptă” și de ce ne aflăm noi, față în față, la etajul 23 al unuia dintre Turnurile Hotelului Gothia, hotel cunoscut de toți cei care au participat la o competiție sportivă sau la un târg de carte, aici, la Göteborg. În termeni mai mult sau mai puțin colocviali, i-am spus că, stând eu aproape de tinerii handbaliști la Centrul de Excelență de la Sighișoara atâția ani, mi-am dat seama cât de tare au ei nevoie de repere care să le jaloneze parcursul. O carte biografică a unei mari personalități handbalistice, „contemporane” cu actualii cadeți și juniori, se impunea aproape de la sine. Am recunoscut că prima dată m-am gândit la Valentina (Alice) Ardean Elisei, dar în intenția mea era ca acea carte, în momentul demarării ei, să fie a unei sportive care și-a încheiat deja activitatea pe teren. Perspectiva și detașarea selectează lucrurile cu adevărat importante. Așa se face că următorul nume care s-a fixat în mintea mea a fost Narcisa Lecușanu, un excelent exemplu de înaltă performanță și de reușită, atât în perioada în care a evoluat la diferite cluburi și pentru Naționala României, cât și în tot ceea ce a urmat după aceea.

    Acum trebuie spus că Narcisa nu s-a avântat din prima să îmi spună „da”. S-a gândit și s-a tot gândit la timpul ei drămuit, mamă a doi copii, soție, înalt oficial IHF, speaker, comentator-expert pe la diferite posturi de televiziune, călătorii lungi și obositoare prilejuite de evenimente handbalistice pe întreg mapamondul... „Când să mai scriu o carte? O carte este ceva important care trebuie tratat ca atare, cu iubire, cu dedicare, cu răscolit amintiri, unele nu tocmai plăcute...” La argumentul meu suprem și de necontrazis: „Narcisa, poți!”... se pare că am câștigat promisiunea acestei cărți.

    Ne așezăm comod, deschid reportofonul și o invit pe Narcisa, de la condiția ei de membru în Comitetului Executiv IHF, (compus în 2019 din egipteanul Hassan Moustafa – președinte, francezul Joel Delplanque – vicepreședinte, suedeza Anna Rapp – trezorier – și cei doi membri aleși la Congresul din Antalia, Frantisek Taborsky – Cehia – respectiv, Narcisa Lecușanu – România, adică cei cinci care au răspunderea cea mai mare, quinta royală cum îi spun eu, de care depinde în strategie și dezvoltare handbalul din întreaga lume), să privească înapoi, să coboare în timp și să își amintească de copilărie, de familia în care a crescut, de antrenamente, de echipele la care a jucat, de oamenii providențiali întâlniți, de colege, de adversare, de viața personală, atât cât este la un sportiv de înaltă performanță, și de tot ce a însemnat și înseamnă handbalul în viața ei.

    Mariana Gorczyca

     

     

    ÎN LOC DE ÎNCHEIERE

     

    Mariana Gorczyca, Narcisa Lecușanu

     

    Sunt cu Narcisa Lecușanu undeva sus de tot, în hotelul Nikko, cel care găzduiește stafful IHF, arbitrii și o parte din presă, cu toții veniți la Campionatul Mondial de Handbal Feminin din Japonia. De pe una dintre ferestre se vede zona pietonală, flancată de steagurile țărilor participante la ediția a XXIV-a și, din loc în loc, câte o minge de handbal, cu un diametru cât înălțimea medie a unui japonez, pe care se află inscripționat inspiratul logo: Hand in Hand. Mai devreme a avut loc meciul României cu Muntenegru, pierdut de fetele noastre la un gol diferență, la mare luptă, după momente în care am condus și după altele în care tabela a înregistrat egalitate. O întreb pe Narcisa (care a avut parte de meciuri importante, încheiate pe muchie de cuțit) cum se remontează o echipă după un meci pierdut, deși s-a luptat până în ultima secundă; o întreb dacă e cineva responsabil cu partea asta astfel încât, în meciul următor, fiecare să fie în stare să o ia de la capăt.

     

    E mult de povestit, dar voi încerca să rezum. Și echipa din care eu am făcut parte a trecut prin momente similare la Mondiale sau la Europene, chiar și la Olimpiadă. Ca jucătoare, știu că în fiecare dintre noi trebuie găsită resursa refacerii psihice, fiindcă avem o misiune de dus la capăt, o țară întreagă se uită la noi și pentru asta am muncit atât, să demonstrăm pe teren că putem învinge. Dar de la teorie la a pune în aplicare nu e cum ai bate din palme. Uneori, ajutorul e necesar să vină din exterior.

    Îmi amintesc de Campionatul din Danemarca și Norvegia din 2010, primul European găzduit de două țări. Era și prima mea competiție majoră în care veneam ca oficial din partea FRH. Nu trecuse prea mult de când renunțasem la activitatea competițională și aveam un statut greu de definit. Eram și oficial din partea federației, dar și fostă handbalistă care îl avusese antrenor pe Radu Voina și colegă de echipă cu Luminița Huțupan (la acel turneu, antrenor secund). Era o chimie acolo între noi și faptul că nu pusesem de mult timp „ghetele în cui”, înțelegeam de aproape problemele și starea de spirit a componentelor de atunci ale naționalei României. Primul hop a apărut destul de repede. În faza grupelor, Cristina Vărzaru s-a accidentat. S-a discutat situația, iar decizia de a o aduce din țară pe Adriana Nechita a fost înțeleaptă. Ada a reușit să facă meciuri excepționale, iar postul de extremă dreapta a fost acoperit la înălțimea așteptărilor.

    Dau filmul înapoi și parcă văd, după semifinala disputată cu Suedia și pierdută de noi, cum fetele erau cu moralul la pământ. Aveau o zi să se remonteze până la Finala Mică, dar toată lumea se gândea cât de dificil va fi cu Danemarca, echipa țării gazdă, care ne mai și învinsese în meciul din grupă. În privința staffului, a fost o mică ședință la care unul din sponsorii federației de atunci, domnul Constantin Oprea, ni s-a alăturat, s-a pus de acord cu președintele Cristian Gațu și s-a oferit să aducă din țară, pe cheltuiala lui, fani din România cu o cursă charter. Domnul Oprea a avut, de asemenea, ideea ca fiecare jucătoare și fiecare membru al staffului să aibă dreptul să cheme o persoană dragă care să ne fie alături, din tribună, la acea întâlnire decisivă. Le-am spus fetelor, care s-au bucurat foarte tare, și fiecare și-a putut aduce mama sau tata sau soțul sau prietenul. În ceea ce mă privește, mi-a trecut prin cap să îl invit pe duhovnicul meu, dar în secunda următoare mi-am dat seama că ne aflam în post. Următorul gând, pentru locul în charter alocat mie, a fost către Violeta Popa, psiholog. Violeta mai lucrase cu loturile României, o știam că poate comunica foarte bine și că ar fi exact persoana de care echipa ar avea nevoie. Pentru mine era clar că echipa are nevoie de un suflu din exterior. Uneori, privirea din afară te ajută să înțelegi mai bine un context. Toți ceilalți din staff au fost de acord. Dar domnul Constantin Oprea a spus că ar trebui să chem și eu, totuși, o persoană dragă. M-am gândit atunci imediat la sora mea, Camelia. Deși lista persoanelor dragi mie era mai lungă, nicio clipă nu am stat pe gânduri. Camelia, mai mult decât oricine, merita să vină la European. Acum îmi dau seama ce buchet rezultase. O Narcisă alături de o Violetă și de o Camelie. Florile sunt întotdeauna de bun augur.

    Violeta a ajuns odată cu charterul, imediat am luat-o la hotel cu noi, camere libere nu mai erau, dar, fiindcă Paula Rădulescu-Ungureanu se accidentase și plecase deja în țară, Alice Ardean Elisei a preluat-o pe Violeta în cameră, în locul Paulei.

    Înainte de ora de culcare, am chemat fetele pe hol (la turneele finale se obișnuiește ca fiecare echipă să nu împartă etajul cu alta, asigurându-se o anume intimitate). Unele au întrebat dacă avem ședință. Eu le-am spus că doar vrem să stăm de vorbă, că e și Violeta cu noi și că o discuție deschisă le-ar prinde bine. Lângă mine era Luminița, Ne simțeam amândouă ca și cum aș fi fost încă parte din echipă. După ce s-au strâns fetele, eu și Luminița ne-am retras, nu înainte de a le ruga să se deschidă, să se descarce cumva de cuvinte nespuse. Eram convinsă că Violeta era capabilă să le elibereze de nemulțumiri, de frustrări, de temeri. A fost o discuție lungă, și-au și reproșat aparent nimicuri (pase greșite sau că au intrat de pe bancă insuficient încălzite...), dar, atunci când se adună, aceste „nimicuri” pun plumb în picioare; au și plâns, au și râs, s-au și îmbrățișat. Și-au dat seama că este un moment important pentru cariera lor, că singura soluție este să strângă rândurile. Nu știu tot ce le-a spus, nu știu exact cum a pus totul cap la cap, dar s-a dovedit că ideea cu venirea Violetei a fost foarte bună, fetele fiind pe teren, a doua zi, vorba cântecului: „toți ca unul”! Echipa a fost mai încrezătoare și mai puternică.

    Am constatat că și antrenorul are, câteodată, nevoie de psiholog. De ce zic asta? Pentru că antrenorul, de cele mai multe ori, este singur. Echipa se strânge, discută și închide un capitol. Dar antrenorul? Și el are temerile și îndoielile lui, iar o discuție cu cineva specializat pe gestionarea trăirilor în condiții de stres ar fi mai mult decât utilă. Așa cum în echipă trebuie să existe unitate, antrenorul are nevoie să simtă că stafful este tot ca unul. Noi am fost. De aceea, la cele mai multe turnee finale, sunt aranjate mese pentru echipă și masă pentru staff.

    Revenind la fabulosul meci din Danemarca, s-a terminat cu un scor incredibil pentru vremurile handbalului modern, el semănând cu un scor înregistrat, în general, la pauza meciurilor: 16–15. Asta fiindcă ambele echipe au pus accent pe apărare, portărițele au fost fantastice, iar Talida noastră a făcut cel mai bun meci al carierei. În vacarmul acelei săli, din când în când, se auzeau cu putere glasurile românilor dragi veniți de acasă. Fetele aveau toate lacrimi în ochi, iar chipul Adinei Meiroșu, care trecuse în acel an printr-o dramă personală, era transfigurat de fericire.

    Una peste alta, Europeanul acesta e de poveste. Alături de mine, în tribună au fost Cristina Vărzaru, domnul Constantin Oprea, Ion Teleanu și președintele Cristian Gațu. Cu toată responsabilitatea aș remarca echipa – fetele, stafful tehnic, stafful medical și prezența constantă a președintelui Cristian Gațu. Împreună am și participat la Conferința Președinților organizată de către EHF, cu tematici diverse, de la îmbunătățirea condițiilor de organizare a campionatelor europene la toate nivelurile, până la dezvoltarea handbalului feminin european.

    La Festivitatea de Premiere, când Prințul Frederik ne-a oferit medaliile, m-a recunoscut și m-a întrebat dacă mai joc, handbalul fiind sport național în Danemarca. Cu siguranță că venise pregătit să pună la gât medaliile compatrioatelor sale, noi pornind de la început cu șansa a doua. Dar acel meci nu a mai adus gustul amar al înfrângerii, așa cum se întâmplase la Paris, în 2007. Înclin să cred că venirea Violetei a contribuit din plin la victoria noastră.

     

    Mă despart de Narcisa care trebuia să meargă la o ședință de seară a staffului IHF, să pregătească pentru a doua zi ceea ce îi revenea de făcut și ne propunem să ne revedem în altă zi, pentru a continua discuția noastră.

    Momentul întâlnirii s-a creat după fabulosul meci cu Ungaria, când, datorită unei mobilizări exemplare și a golului înscris de Cristina Neagu de la 7 metri în ultima secundă, echipa României s-a calificat în Grupa Principală. În camera spațioasă a Hotelului Nikko, aflată la ultimul etaj, Narcisa Lecușanu mă cheamă la fereastră și îmi arată, pe acea latură a hotelului, clădirea unei biserici în care intrase cu o zi înainte.

     

    Am fost curioasă să intru într-o biserică creștină din Japonia, mai cu seamă că este atât de aproape de hotel. Am întâlnit și câțiva japonezi la intrare, care s-au declarat impresionați de înălțimea mea. Mi-au văzut acreditarea, m-au asociat cu handbalul, dar chiar și așa le păream mai neobișnuită. În biserică, ochii mi s-au oprit pe o statuie a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în brațe. Am simțit nevoia să rostesc în gând o rugăciune, să îl simt în sufletul meu pe Dumnezeu și să mă gândesc la familia mea. Să îi mulțumesc soțului meu, Nicolae, lui Nicu, așa cum îi spun eu, care este alături de mine și mă sprijină în toate proiectele mele. Poziția aceasta în Executivul IHF presupune multe deplasări și implicare. Iubesc ceea ce fac. Dar fără suportul soțului meu, fără arta lui de a se împărți între compania pe care o conduce și familie, fără grija lui pentru cei doi copii ai noștri, Maria și Iustin, mi-ar fi mult mai greu. Îi alătur în rugăciunile și în cuvintele mele de mulțumire pe mama mea, pe tatăl meu, ajuns de ceva timp printre îngeri, pe socrii care ne sunt mereu alături. Părinților le datorez enorm, o iubesc foarte mult pe mama, iar tatei îi duc dorul în cămara sufletului meu. Frații mei, Eduard, Camelia, Iulian și Florin sunt mereu în rugăciunile mele și aș vrea să le mulțumesc și în această carte pentru dragostea necondiționată pe care mi-au arătat-o în toate momentele vieții, mai ales când mi-a fost greu. Le mulțumesc că ținem unul la altul, că ne iubim!

    Și m-am mai rugat, ca de fiecare dată când intru într-o biserică, pentru binele handbalului, sportul care mi-a dat atât de mult și căruia mai am încă multe să-i ofer.

     

    Narcisa Lecușanu – lecția despre victoria cinstită

     

    Pentru sportivi meciul nu se termină odată cu ultimul fluier al arbitrului sau după ce s-au stins luminile arenei. Pentru multi dintre ei meciul cu viața este o înfruntare mai grea decât orice finală. Unii nu reușesc să câștige pentru că s-au îndepărtat de mult de viața normală, concentrându-se prea mult pe căutarea victoriei și pe meciul următor. Dar sportivii mari, excepțiile, nu pierd niciodată meciul cu viața, devin modele, surse de inspirație și eroi care ghidează și motivează.

    Mi-o aduc aminte pe Narcisa Lecușanu din multe meciuri ale naționalei României sau ale team-ului de excepție care a fost Oltchim Râmnicu-Vâlcea, dar cu predilecție îmi aduc aminte de un meci România – Danemarca, de la un campionat mondial, unde Danemarca era una dintre favorite. Narcisa era accidentată și a intrat spre sfârșitul primei reprize, când a văzut ca lucrurile nu mergeau prea bine. A jucat până la sfârșit și a bătut echipa Danemarcei aproape singură, înscriind cele mai multe goluri și trăgând efectiv echipa după ea. Mi-au rămas din acel meci imaginile cu Narcisa plutind pe deasupra apărării alb-roșii a danezelor, dar mai ales un lucru pe care nu-l voi uita niciodată. După fiecare gol, marea noastră handbalistă se bucura scurt, zâmbea timp de 2 secunde, apoi se concentra pe comunicarea cu colegele de echipă. Așa cum am cunoscut-o mai târziu, ea nu voia ca gestul ei de bucurie să scoată echipa din concentrare, minimaliza succesul ei pentru a rămâne inima acelui grup de fete minunate. Fetele o îmbrățișau, dar ea le trimitea rapid spre locul lor din teren, cu modestie și cu un fel de timiditate pe care nu ai fi putut să o bănuiești la o sportivă de calibrul ei.

    M-am întrebat de unde a găsit atâta energie și atâta voință pentru a face acel meci fantastic în condițiile în care era accidentată, dar mi-am răspuns imediat: respecta foarte mult Danemarca, locul unde, spunea mai târziu, că a învățat multe lucruri și voia să arate că nu a trecut degeaba pe acolo, de fapt încerca să le mulțumească danezilor pentru ce au învățat-o ei despre ce înseamnă să țintești victoria, dincolo de condițiile potrivnice sau de forța adversarului. Învingându-și profesorii, marea noastră handbalistă le arăta că a învățat perfect lecția despre sport: ca să fii învingător trebuie să îți învingi prima dată propriile slăbiciuni, aceasta este adevărata victorie.

    Nu am văzut-o niciodată pe Narcisa Lecușanu să vorbească despre vreun sacrificiu pe care l-a făcut pentru sport sau carieră. Vorbește despre viață și sport cu sinceritate și naturalețe, ca și despre lupta normală cu viața. Nu o să crezi ca fata înalta care vorbește atât de frumos a stat vreodată în cantonamente istovitoare și în izolare. Nu spune că a fost viață grea, că viața de sportiv este plină de privațiuni, pentru că tot ce a făcut până acum, în sport sau în viață, a făcut cu o mare pasiune și cu dedicare. Nu a tras niciodată vreo linie sau vreo graniță între viață și sport, a trăit pur și simplu muncind din greu, dar bucurându-se de fiecare clipă a vieții, fie victorie, fie eșec.

    Am cunoscut-o îndeaproape într-o postură în care puțini dintre marii sportivi se descurcă, cea de secretar de stat într-un guvern, o postură birocratică – cum o văd majoritatea, evoluând cu un talent de manager și strateg care m-a uimit. Experiența trăită în două țări cu administrație instituțională și sportivă exemplară, Germania și Danemarca, o calificau ca pe unul dintre cei mai buni experți pe care i-am întâlnit vreodată. În primul rand, ea nu se plângea niciodată de cei care au fost înainte, de lipsuri sau de blocaje, ci, din contră, venea mereu cu soluții. Era respectată de toată lumea pentru că nu pierdea niciodată timpul cu disertații inutile despre cum nu se poate face nimic, în dulcele stil dâmbovițean, ci aducea mereu o soluție interesantă din țările europene sau din țările cu mari strategii pe termen lung pentru dezvoltarea sportului. Întotdeauna când aud că se face un nou guvern, visez să o văd pe Narcisa pe postul de ministru al sportului, un post care i s-ar potrivi de minune, în condițiile unui guvern de oameni normali și profesioniști, la care încă mai visează românii. Acum reprezintă cu cinste România într-un post important la Federația Internațională de Handbal (IHF), unde este unul dintre cei mai respectați și iubiți membri ai staffului forului internațional.

    După retragerea din terenul de joc, Narcisa Lecușanu este peste tot, viața este pentru ea o arenă unde nu mai trebuie să păstreze cu strictețe un singur post. Ține conferințe motivaționale la mari corporații și are tot timpul mai multe proiecte în același timp, dar cel mai mult timp îl petrece printre copii și tineri, „ei au nevoie de ajutorul nostru, pe ei nimeni nu-i mai ajută”, mi-a spus odată cu tristețe. Pentru ei definește succesul în handbal ca nevoie de inspirație în intervalul unor fracțiuni de secundă, dar pentru aceste fracțiuni de secundă trebuie să muncești în fiecare zi.

    Le vorbește oamenilor atunci când ține conferințe despre nevoia pregătirii mentale și bucuria de a face sport, dincolo de victorie sau înfrângere, o lecție din stilul de viață danez. Victoriile se câștigă înainte de începerea meciului, spune ea, câștigi doar dacă intri pe teren cu motivație de învingător. Dumnezeu îți dă energia pentru a avea încredere în tine, energia de a nu te teme și de a avea mentalitate de învingător.

    Nu-i place să antreneze echipe de adulți pentru că nu se poate obișnui cu mentalitatea care a invadat societatea și cultura românească din perioada acestei tranziții de la nimic spre niciunde: căutarea ușoară a succesului, fuga după bani, lipsa de solidaritate și comunicare între coechipieri. O lehamite care se răspândește în societate și care nu ne duce la victorii. De altfel, spune Narcisa, în România nu știm să admiram învingătorii și nici să ne bucuram de viață sau de sport, totul durează prea puțin. Pentru cineva care a crescut cu greutăți într-o familie de cinci copii, când dispare bucuria jocului, dispare, de fapt, bucuria de a trăi, iar ea nu se poate asocia cu asemenea mentalitate.

    A fost de multe ori nedreptățită în viață, dar niciodată nu se plânge, nu dă vina pe nimeni. Nu cere nimic statului, autorităților sau celorlalți. Le cere tinerilor cu care lucrează doar să ceară mereu mai mult de la ei înșiși, să se bazeze pe propriul sacrificiu pentru a rămâne solid în viață doar ceea ce ai pus cu mâna ta, în fiecare succes trebuie să pui ceva din tine, rezistă doar ceea ce ai construit cu sudoarea frunții. Cred că atunci când nu mai poate, Narcisa se ascunde în camera ei și plânge puțin, dar nu cred că durează mult, pentru că niciodată nu cedează, se ridică și merge mai departe.

    Sunt sigur că modul în care vedem lumea ne determină în mare măsură întreaga viața. Pentru Narcisa – copil, viața a fost o cursă cu obstacole, nu un câmp înflorit sau un magazin de dulciuri. A reușit să cucerească lumea cu credință și umilință, iubind oamenii și strângând din dinți, mereu cu zâmbetul pe buze, mulțumind astfel minunii de a te naște și descoperirii unui sens pe care trebuie să-l dăm singuri vieții noastre.

    Lecția ei pentru noi, ceilalți, este una simplă: fiecare dintre noi este responsabil pentru povestea pe care o spune viața noastră. Lecția ei este despre cum simplitatea și frumusețea spiritului pot învinge într-o lume rece, lecția ei pentru noi este despre victoria cinstită.

    Vasile Sebastian Dâncu

     

    Narcisa Lecușanu, lidera handbalului românesc

     

    Narcisa Lecușanu, lidera handbalului românesc, s-a impus prin calitățile sale native și printr-o tenacitate continuă pe tot parcursul lung și dificil al sportului de performanță.

    Îmi aduc aminte Campionatul European din Macedonia (2008), când echipa lui Radu Voina a avut un traseu foarte bun, încheiat cu o victorie asupra Croației. În acest ultim meci, Narcisa a suferit un accident grav la cap. Am plecat la București cu mașina lui Costică Oprea, sponsorul echipei naționale feminine. Cunoșteam câțiva medici buni și voiam ca operația ei să reușească, ceea ce s-a și întâmplat, iar la ceva timp Narcisa a revenit pe teren, la fel de puternică.

    În 2010, când a hotărât să se retragă din handbalul profesionist, am preluat-o în stafful Federației Române de Handbal, pe care am condus-o până în 2014. Am avut o relație excelentă cu Narcisa, bazată pe încredere și pe respect. Își rezolva impecabil sarcinile, iar energia ei, dublată de un volum mare de muncă, au însemnat atunci plusuri pentru federație.

    Tot în 2010, la Campionatul European din Danemarca, echipa României se calificase în semifinalele competiției. Chiar în ziua semifinalelor, EHF a organizat o întâlnire cu toți conducătorii handbalului feminin. Din partea României, am fost eu, în calitate de președinte al FRH, și Narcisa. Am luat cuvântul imediat după deschiderea ședinței și am prezentat-o pe Narcisa drept liderul echipei naționale a României. Au izbucnit imediat aplauze călduroase din partea tuturor celor prezenți. La revenirea în țară, întrucât România a fost medaliată cu bronz, am fost primiți în salonul oficial din aeroport și, mai apoi, la Cotroceni de către președintele Traian Băsescu. În ambele situații, Narcisa a vorbit din partea federației, mulțumind tuturor pentru sprijin și aprecieri. Observam dezinvoltura ei la microfon și mă gândeam că s-ar putea să o pierd din federație și să plece pe la vreo televiziune.

    Dar n-a plecat, am făcut o echipă excelentă până la alegeri, când în fruntea FRH a fost ales altcineva. Am sperat, după aceea, ca Narcisa Lecușanu să devină președintele federației și am sprijinit-o, pentru că are toate calitățile pentru această funcție; mă gândesc la puterea ei de muncă, la cunoașterea îndeaproape a handbalului, la cât de bun strateg și excelent comunicator este; iar notorietatea și calitatea umană îi deschid oricând uși importante, la sponsori sau la factori politici.

    Primele alegeri pentru funcția de președinte FRH le-a pierdut la doar un vot diferență! A fost bine? A fost rău? Vom vedea în viitorul apropiat!

    Ing. Cristian Gațu

     

    O jucătoare de mare valoare

     

    Narcisa Lecușanu a fost o jucătoare de mare valoare, de talie internațională, care a lăsat o puternică amprentă în istoria handbalului românesc.

    În calitate de președinte al Clubului Sportiv Oltchim (fost Chimistul) Râmnicu Vâlcea timp de 33 de ani, am cunoscut și am lucrat cu peste 300 de handbaliste de mare valoare. Experiența pe care am căpătat-o în această perioadă cred că îmi permite să-i fac o caracterizare și Narcisei.

    În ultimii ani, rememorând activitatea desfășurată în handbal, am făcut mai multe ierarhizări ale jucătoarelor cu care am lucrat, luând în considerare mai multe criterii (valoare sportivă, personalitate, inteligență în teren și în afara lui, determinare în joc, loialitate, capacitatea de a socializa și de a se integra în grup). Pot spune, fără teama de a greși, că Narcisa se află în top 10 la fiecare dintre criteriile enumerate.

    Din această perspectivă, cu siguranță ea poate și trebuie să reprezinte un model pentru orice sportiv de înaltă performanță.

    Datorită calităților sale Narcisa a reprezentat cu cinste România în marile competiții handbalistice: jocuri olimpice, campionate mondiale și europene, cupe europene (intercluburi).

    La Râmnicu Vâlcea a jucat la cel mai înalt nivel în perioada 2006–2010, aducându-și contribuția la câștigarea a 4 titluri de campioană națională și tot atâtea Cupe ale României.

    În aceeași perioadă a contribuit la câștigarea Cupei Cupelor și a Trofeului Campioanelor în anul 2007, precum și la calificarea în finala Ligii Campionilor din ediția 2009-2010.

    Țin neapărat să subliniez că Narcisa avea un comportament exemplar în relațiile cu colegele de echipă, precum și cu celelalte persoane din cadrul clubului, dând dovadă de o educație aleasă și de un caracter deosebit.

    Dacă aș fi întrebat care este totuși calitatea care o definește cel mai mult pe „Narci”, aș răspunde fără echivoc, MODESTIA. Ea a reușit, prin modul de comportare, să facă din modestie o virtute definitorie, or aceasta definește în exclusivitate numai oamenii de valoare.

    Din fericire, dragostea de handbal a făcut-o să rămână alături de acest fenomen și după terminarea carierei sportive. Interesul pe care l-a arătat pentru perfecționarea continuă a cunoștințelor, prin participarea la acțiuni de nivel național și internațional, a fost răsplătit, prin alegerea sa, în anul 2012, în Women’s Handball Board ca membru, iar mai târziu, în 2016, în funcția de membru Executiv pentru o perioadă de doi ani, în cadrul Federației Europene de Handbal (EHF) și, ulterior, în funcția de membru în Executiv IHF (Federația Internațională de Handbal).

    Chiar dacă România a mai avut de-a lungul anilor oameni de valoare în organele de conducere ale forurilor handbalistice europene sau internaționale, reușita Narcisei are o conotație aparte dacă ținem seama de nivelul la care a fost obținută și de timpurile actuale, când handbalul românesc a scăzut din punctul de vedere al rezultatelor în competițiile internaționale.

    Din păcate, prezența Narcisei în conducere IHF nu pare să fie „exploatată” de forul nostru național în interesul handbalului românesc, impresia lăsată fiind că poziția ei este privită mai mult ca o „amenințare” decât ca o „oportunitate”.

    Cunoscând calitățile pe care le-a dovedit de-a lungul carierei sportive și văzând evoluția ei după încheierea carierei sportive, sunt ferm convins că Narcisa Lecușanu mai are multe de oferit în conducerea handbalului românesc și internațional.

    Mult succes, sănătate și izbândă totală!

    Cu drag și admirație,

    Ioan Gavrilescu

     

    Un fost sportiv de performanță are ce spune

     

    Narcisa Lecușanu a scris o carte. Fără îndoială că un fost sportiv de performanță care a practicat handbal, sport de echipă, are ce spune. A cunoscut mărirea victoriei și durerea eșecului, a împărtășit gânduri, sentimente, disperări și bucurii cu coechipierele, a cunoscut oameni, locuri și, mai ales a avut forța să fie ea însăși întotdeauna.

    Dar o carte înseamnă să deschizi o ușă către tine, către lumea ta interioară, publicului cititor. Este un act de curaj și o provocare să te arăți lumii și altfel decât te știa.

    O știu pe Narcisa, din vremea când era sportivă, componentă a lotului național feminin de handbal, dar am avut ocazia să o cunosc mai bine în perioada cât am fost ministru și am colaborat cu ea din momentul în care a ocupat funcția de secretar de stat în Ministerul Tineretului şi Sportului.

    Are farmec Narcisa! Știe să asculte, să învețe, dar și să împărtășească din experiența ei, se vede că antrenoratul a fost și pentru ea o lecție a răbdării și a diplomației.

    Este un coechipier de nădejde și în management și are știința de a ieși elegant din situațiile de criză. De fapt, inteligența, spontaneitatea și curajul de a acționa au ajutat-o în orice împrejurare. Mai mult decât toate astea, Narcisa are vocația prieteniei și știe ce înseamnă să fii loial. Am rămas prietene și după ce ne-am încheiat misiunea la MTS.

    Dacă un sportiv de performanță se hotărăște să scrie înseamnă că, dincolo de fair play, prietenie și solidaritate, a descoperit că mai sunt multe de spus și de arătat.

    Așa că veți descoperi și în cartea ei nu doar amintiri despre handbal, ci și fața adevărată a omului Narcisa Lecușanu.

    Elisabeta Lipă

     

    Narcisa, o vedetă în lumea sportului

     

    Despre un om se pot spune multe cuvinte, în primul rând după cum este receptat și evaluat social, ca persoană, personaj sau personalitate. Aprecierile vizează conduite și comportamente cu semnificație pozitivă, negativă sau neutră, condiționate de cât de mult persoana este dispusă să dezvăluie. Un raport a rezultat dintre ce spun alții despre mine (etic) și ce cred eu despre mine și cum mă comport.

    Personalitatea Narcisei Lecușanu este, în egală măsură, dificil și plăcut de analizat, în primul rând că a fost și a rămas o vedetă într-o lume a sportului în care succesul și eșecul orientează opiniile celor de specialitate și ale publicului. Realizările personale și în echipă oglindesc volens nolens trăsături profunde ale sinelui, după 24 de ani de carieră sportivă, la cel mai înalt nivel; componentă a echipei naționale și a unor echipe europene de top din România, Danemarca, Germania și Macedonia. Experiența sportivă practică a fost și este dublată de cunoștințele teoretice, aptitudinile, caracterul și talentul său, care au consacrat-o ca performeră. Cu alte cuvinte, Narcisa nu a jucat numai handbal pe teren; ea a desfășurat și o formă de observație participativă, cu scopul de a înmagazina cunoștințe cu caracter tehnico-tactic, organizatoric și cu deosebire desprinse din relațiile interpersonale cu coechipierele, antrenori, manageri și public. Toate acestea au făcut-o pe eroina noastră să gândească, de pe vremea când era jucătoare activă, cum ar proceda într-o anumită situație administrativă dacă ar fi în locul celor care au atribuții în acea situație. Trăirile sale de sportivă i-au fost utile când a devenit activistă, om de concepție și manager în handbalul de top național și internațional. În FRH a îndeplinit funcția de director tehnic, contribuind la elaborarea programelor cu tematici de perfecționare a antrenorilor și de organizare a sesiunilor respective. S-a ocupat direct de organizarea și dezvoltarea handbalului feminin în România, la toate nivelurile.

    Narcisa Lecușanu este omul, specialista integrată în „spiritul timpului” în sportul de înalt nivel, influențându-l pe plan metodologic și organizatoric pe poziție înaltă de membru în board și în Executivul Federației Europene de Handbal, iar în prezent ca membru în Executivul Federației Internaționale de Handbal. Funcțiile respective au fost ocupate în urma unor alegeri la care au participat președinții/reprezentați de federații naționale. În comisiile IHF România nu a mai avut reprezentanți din anii ’80. Un alt plan în care desfășoară o activitate remarcabilă este cel de analist-comentator al competițiilor de handbal feminin de nivel european și mondial. Comentariile sunt bazate pe o cunoaștere profundă a pregătirii handbalistelor și, în consecință, a prestațiilor competi­ționale. Exactitatea, obiectivitatea se bazează, în diferite cazuri, pe cercetări personale. Am rugat-o să facă o cercetare cu tema: „Mesajul antrenorilor în T-out din timpul jocului”, pentru a urmări dacă antrenorii folosesc în mod rațional și cu eficiență practică imediată timpii de întrerupere ai jocurilor (T-out). Pentru aceasta, a urmărit înregistrările explicațiilor, indicațiilor, motivațiilor la 22 de jocuri ale unor echipe naționale și de club cu evoluții în cupe europene. A constatat că numai 20% din informațiile date de antrenori au avut conținut exact, pe scheme clare, sarcini pe posturi și faze, restul fiind informații redundante (generalități, reproșuri, faze consumate ș.a.). În consecință, nici randamentul sportivilor în joc nu suferea corecțiile necesare. Concluziile cercetării au fost formulate și prezentate cadrelor didactice și studenților de la Universitatea Valahia din Târgoviște, fiind apreciate ca deosebit de utile în procesul de coaching al echipelor de înalt nivel.

    Recunoașterea meritelor profesionale ale handbalistei de top Narcisei Lecușanu s-a concretizat în numirea sa în funcția de ministru secretar de stat în cadrul MTS, în anul 2016. Atribuțiile au vizat întregul sistem al sportului, cu toată problematica: dezvoltarea sportului la toate nivelele, finanțe, baza materială, formare și perfecționare profesională, structuri deconcentrate, cercetare etc. Acest volum de preocupări s-a materializat în documente, regulamente pentru prioritățile sportului românesc, dintre care se distinge „Strategia de dezvoltare a educației fizice și sportului în România”. Mobilizarea unui grup de cadre universitare pentru elaborarea strategiei a necesitat implicarea Narcisei în toate fazele demersului științific, cu deosebire în privința obiectivelor sistemului pe niveluri și stadii, precum și formele de organizare. Pentru lansarea acestui proiect, a organizat împreună cu Elisabeta Lipă, ministrul Tineretului și Sportului, o dezbatere națională la care participanții specialiști au făcut aprecieri și propuneri pentru o proiecție veridică a dezvoltării structurilor sistemului.

    Narcisa Lecușanu se definește ca personalitate cu stimă față de sine și față de cei cu care se află în relații profesionale directe sau de grup/extraprofesionale. Viața sa spirituală exemplară inspiră la rațiuni „curate” făcându-i pe cei din jurul său să aibă conduite corecte, integrate grupurilor performante.

    Semnatarul acestor rânduri își exprimă satisfacția pe care a avut-o în toate activitățile profesionale în care a fost alături de Narcisa și mai ales bucuria că și-a făcut un prieten.

    Prof. univ. dr. Adrian Constantin Dragnea

     

    Jucând, Narcisa redefinește patriotismul

     

    Fiecare generație tânără declară, pe bună dreptate, că trăiește timpuri cum nu s-au mai văzut… Timpurile sunt noi pentru toți oamenii tineri. Iar comportamentul lor e nou și le apare celor bătrâni ca nemaivăzut. Dar există și tineri care se ridică peste timpuri. Al căror comportament este elegant, din orice direcție ar fi privit. Narcisa este așa: dincolo de convenții, într-un prezent continuu elegant, rafinat și puternic.

    Fiecare generație redefinește niște termeni și le atribuie un limbaj adaptat: jucând, Narcisa redefinește patriotismul. Oricine joacă într-o echipă națională știe ce spun: toată energia mentală, toată inteligența fizică și capacitatea psihică, toată ingeniozitatea se adună cu scopul de a câștiga. Dar victoria unei echipe nu e doar a persoanelor care o formează. E victoria unui loc care nu mai e limitat sau apăsat – locul devine spațiu liber, spațiu fericit, spațiu în care se poate respira.

    Cartea Narcisei e ca ea: spațiu al bucuriei într-un timp extins, când victoria e și personală și a tuturor! Când trăim și retrăim, chiar acum, în prezentul acesta complex și super-tehnologizat, „pe-un picior de plai, pe-o gură de rai”… Ca Narcisa, cartea ei respiră și inspiră – un aer curat și tare, cu care putem să trăim mai împliniți. Alături de ea, în toate etapele: jucătoare și ministru secretar de stat, mamă, soție și autoare, cetățean național și internațional, membru în board-ul mondial al conducerii handbalului.

    Prof. Mircea Pascu

     

    Pentru comenzi, folosiți coșul de cumpărături de mai sus, scrieți la office@epublishers.info sau sunați la 0722156408, 0212600125.


    NOTA BENE: Dacă doriți să plătiți prin card sau prin PayPal pentru a primi cartea tipărită, cu autograful autoarei, vă rugăm să folosiți unul dintre butoanele Buy Now din această pagină:
    https://www.epublishers.us/ppb/povestea-vietii-mele-narcisa-lecusanu/ 


    Ediția digitală iBookSquare.ro se poate accesa la acest link:

    http://ibooksquare.ro/Books/ISBN?p=978-606-996-604-4

     

    Ediția digitală Google Play / Google Books se poate accesa la acest link:

    https://play.google.com/store/books/details/Narcisa_Lecu%C8%99anu_Povestea_vie%C8%9Bii_mele?id=q_0QEAAAQBAJ