Meditații lirice. Versuri

https://www.librariacoresi.ro/web/image/product.template/1226/image_1920?unique=0356042
(0 review)

Autor: Nicolae Mareș

33,00 lei 33.0 RON 33,00 lei

33,00 lei

    Această combinație nu există.

    Termeni și condiții:
        Garanție de rambursare în 30 de zile
        Cartea cu vicii ascunse se înlocuiește.
        Expediere: 2-7 zile lucrătoare

    Membrii Clubului de Carte Coresi beneficiază de condiții speciale (vezi aici)!

    Cititorii din România sunt rugați să comande cărțile fie folosind coșul de cumpărături, fie sunând la tel. 0722 156 408, 0731 382 889, fie prin e-mail: office@epublishers.info.

    Cititorii din străinătate sunt rugați să comande 
    cărțile noastre de pe următoarele site-uri:
    https://www.LibrariaCoresi.com/ (cu plata în euro sau dolari);
    https://www.coresi.us/ (cu plata în dolari);
    https://www.coresi.eu/ (cu plata în euro);
    https://amzn.to/3eYlG03
    https://amzn.to/3DoG6sE



    Un poet cerebral

     

     

    Înzestratul poet Nicolae Mareș este totodată un foarte talentat și productiv eseist, aforist, traducător și istoric literar, având ample studii privind literatura polonă și evoluția raporturilor dintre România și Polonia pe toate planurile precum și din arta și spiritualitatea universală. Sunt bine cunoscute contribuțiile sale despre personalitatea Papei Ioan Paul al II-lea, exegeze unice în lumea ortodoxă. Acestea au intrat în conștiința românească imediat după 1989 și au fost apreciate la Sfântul Scaun.

    De mai bine de cincizeci de ani, scriitorul român popularizează lirica poloneză în paginile presei culturale românești, cunoscute fiind antologiile sale de poezie poloneză, răspândite în spațiul românesc, inclusiv pe unde herțiene, începând din anii ’80 ai secolului trecut. Cu ocazia marcării Centenarului român și polonez, i-a apărut un masiv volum, la Editura Academiei Române: 101 poeți polonezi, o lucrare monumentală de 553 pagini, în fapt o rara avis de nivel european, opus indispensabil pentru cele două culturi. Ca magistru al Universității din Varșovia și apoi ani buni ca diplomat pe Odra și Vistula, a cunoscut, la ea acasă, nu doar cultura și arta, ci toată floarea intelectualității poloneze, stabilind relații rodnice de colaborare între instituțiile din cele două țări, între poporul român și polonez.

    Autorul volumului de față este primul poet străin care a publicat-o în afara Poloniei, în românește, pe laureata Premiului Nobel, Wisława Szymborska. E vorba de florilegiul „Bucuria scrierii”, apărut în 1978, la Editura Dacia din Cluj-Napoca. Tot așa, e primul traducător român care l-a publicat în românește pe Papa de fericită amintire, de-acum Sfântul Ioan Paul al II-lea, pe Poetul Karol Józef Wojtyła.

    Tot ceea ce a publicat din și despre Polonia timp de peste o jumătate de secol demonstrează că Nicolae Mareș a fost copleșit de cultura poloneză, de mesajul umanist și patriotic al acesteia. Ce a însemnat Polonia pentru poetul și diplomatul Nicolae Mareș găsim consemnate în poemul care poartă acest titlu /pp. 37–38/. El a luat lumină din această cultură, precum cronicarii români odinioară, a răspândit mesajul ei pe care l-a relevat cu fiecare prilej, simultan cu prezentarea valorilor românești în acest spațiu cultural de mare cuprindere și rezonanță european. Se simte ușor, urmărindu-i lucrările, că a fost copleșit de creația marilor somității poloneze, pentru cunoașterea cărora în România și-a consacrat, cumva, viața. A se vedea studiile sale despre Adam Mickiewicz, Stanisław Wyspiański, Karol Wojtyła, Kazimiera Iłłakowiczówna, Tadeusz Różewicz, Jarosław Iwaszkiewicz etc. Așadar, nu sunt întâmplătoare dedicațiile pe care le-a închinat acestor creatori de-a lungul timpului, în poemele sale. Șederea sa în Polonia i-a creat șansa de a stabili relații de sinceră conlucrare cu factorii de decizie polonezi pentru promovarea literaturii și culturii românești în țara prietenă. Ca diplomat, în rang de atașat cultural și de presă, de consilier și ministru plenipotențiar, Nicolae Mareș s-a manifestat ca o adevărată instituție de răspândire a culturii românești în străinătate, la Varșovia, la Paris sau la Skopje. Nimic din ceea ce reprezenta valoare în literatura românească până în anii 2000 n-a fost trecut de el cu vederea, reliefând piscuri românești, cu marii cronicari începând, până la Eminescu, Blaga, Arghezi, Nichita Stănescu, Zaharia Stancu, D. R. Popescu etc., sau de la arta dacică și medievală pe teritoriul românesc, ajungând la Brâncuși și Enescu. Opera acestora a intrat în preocupările sale, devenind vizibilă, cunoscută și apreciată în Polonia.

    În volumele sale de poezie, personalitățile de seamă poloneze și gândirea lor este resimțită încă de la debutul său poetic. A se vedea poemul: Poezie se cheamă din culegerea Clarobscur în amurg, unde: „Doar adierea caldă / care din om emană / Poezie se cheamă. Ai inimă / Privește în inimă / A spus Mickiewicz / și-a deschis o eră nouă a cunoșterii.” La fel în poemul dedicat lui Tadeusz Rózewicz, intitulat: Ai tuturor /1965/, poezie care se încheie cu versurile: „Cel care lumina a văzut-o / și / Întunericul l-a cunoscut / Al tuturor poate fi / ori al nimănui.”

    Volumul de față, Meditații lirice, este cel de al treilea volum de Nicolae Mareș pe care editura eLiteratura îl publică. Despre Clarobscur în amurg și Raze în apus de soare, exegetul, cunoscutul critic și istoric literar, Ion Dodu Bălan a demonstrat în paginile presei culturale românești1 „caracterul sapiențial” al liricii mareșiene, aceasta fiind, în primul rând: „o mărturisire, despre noi, despre existenţă şi moarte, despre veşnicie şi efemeritatea proiectată în orice punct cardinal, „de magma înfierbântată a pământului" (Ergo sum). Adaugă criticul că: „Lirica poetului Nicolae Mareş nu este deloc festivistă, pedantă şi idilică, e o poezie în haine „prozaice" de lucru, fără podoabe şi zorzoane stilistice, dar admirabilă în nuditatea, francheţea şi robusteţea ei simplă, fără a fi simbolistă. Uneori poezia lui Nicolae Mareş se înfăţişează într-o prozodie mai puţin obişnuită, fără exigenţa ritmului, a rimei şi a punctuaţiei tradiţionale, într-o arhitectonică amintind plăcut de unele experienţe şi înfăţişări moderniste, chiar de avangardă, puţin cultivate în lirica românească.Cititorul poate avea uneori senzaţia că citeşte poeme în proză şi poeme într-un vers, ca la Ion Pillat şi Gheorghe Tomozei, ori sugestive anecdote ultraconcentrate, mult deosebite de ale lui Anton Pann, de pildă, prin ţinuta lor intelectuală.”

     

    „Aplicând o mărturisire a lui Lucian Blaga la creaţia lirică a lui Nicolae Mareş – afirmă Ion Dodu Bălan – am putea spune că în poezia lui fiecare sentiment are un gând care îi dă profunzime şi fiecare gând un sentiment care-l luminează. E o lirică sapienţială, cu formulări gnomice, de proverb isteţ, e o mărturisire sinceră, nu declaraţie retorică nestăpânită, chiar când e vorba de dragoste: «Şi ziua şi noaptea / Luminează pe cer o stea /  Eşti numai tu / Eşti dragostea mea.» Sau, din acelaşi ciclu, poemul: Când lipseşte dragostea: «Ne naştem /Şi tot mai mult ne lipseşte ceva./ Ne lipseşte dragostea./ Murim./ Şi tot mai mult ne lipseşte ceva/ Ne lipseşte dragostea.» E o poezie în care sunt îngemănate gânduri cu nuanţe filozofice şi simţiri sincere, care curge firesc din viaţă precum răşina din trunchiul bradului, e o meditaţie gravă despre firea umană şi soartă, ca o moira grecească ori un fatum latinesc din viziunea atâtor poeţi ai Antichităţii şi din Sfânta Scriptură, o meditaţie despre ceea ce suntem şi probabil vom fi.

     

    Pretutindeni oamenii nu fac decât

    ceea ce ştiu mai bine: îşi schimbă culoarea

    şi mai deloc năravurile.

    Tot o frunză suntem.

    Depinde când şi unde cădem.

    Ne poartă vântul în altă parte

    Decât în neant?

                              (Citind tineri poeţi)

     

    Acestei tulburătoare interogaţii, fiecare receptor e liber să-şi răspundă singur, în funcţie de concepţia lui despre moarte şi eternitate, despre locul veşniciei sau despre necunoscutul neant. Plăcut în poezia lui Nicolae Mareş este această implicare a cititorului în răspunsul dat întrebării misterioase. E o meditaţie deschisă despre multe din cele omeneşti: solidaritate, revoltă, dragoste, efemeritatea existenţei şi veşnicia morţii, cu reflecţii subtile despre natură, cu parfumul din căpiţa cu fân şi florile care se conservă în arşiţa lacrimei, despre patrie şi tragice evenimente politice şi istorice, despre personalităţi din cultura poloneză (Jan Kochanowski, Tadeusz Rózewicz şi Stanisław Jerzy Lec etc., din lumea cunoscută acolo, când lucra la Ambasada României în Polonia, despre Auschwitz şi Insurecţia din Varşovia, dar şi despre simbolul eternului Meşter Manole).”

    Nicolae Mareş e un poet cu un foarte dezvoltat simţ moral în majoritatea poeziilor sale, fără a fi, însă, un anacronic moralist. Poezia lui exprimă principii de comportare în viaţă, gânduri înalte şi simţăminte profunde, curate, despre felurite ipostaze existenţiale. Se vede că poetul a studiat filosofia și că a frecventat universuri lirice dintre cele mai diverse și mai profunde din toate literaturile mari ale lumii.

     

    Vasile Poenaru

     

     

     

     

     

    1 Ion Dodu BĂLAN, Gând şi sentiment în poezie, în Tribuna, nr. 1/2014; idem în Flacăra lui Adrian Păunescu, 16/2016