Ștefan Dimitriu. Confruntarea cu Sfinxul. Monografie

Pentru comenzi,

– folosiți coșul de cumpărături de mai sus sau

– scrieți la office@epublishers.info sau

– sunați la 0722156408, 0731382889.

Cititorii din străinătate sunt rugați să comande cartea de pe următoarele site-uri:

https://www.coresi-publishing-house.com (cu plata în dolari)

sau

https://www.epublishers.eu (cu plata în euro).

Ediția digitală iBookSquare.ro se poate accesa la acest link:

http://ibooksquare.ro/Books/ISBN?p=ISBN 978-606-001-462-1

Ediția digitală Google Play / Google Books se poate accesa la aceste linkuri:

(în curs de apariție)
sau
(în curs de apariție)

De ce Ștefan Dimitriu?

Valoarea omului se măsoară după greutățile pe care le învinge.

Voltaire

Cine este Ștefan Dimitriu și de ce o carte despre personalitatea lui și a operei sale? Prin ce s-⁠ar justifica un asemenea demers critic?

Un prim răspuns ar fi: din același motiv pentru care trebuia cucerit Everestul – pentru că există! Ștefan Dimitriu este un mare scriitor al timpului său, un scriitor singuratic, neafiliat vreunei reviste, vreunei grupări literare, prin urmare, mult mai puțin prețuit și cunoscut decât ar merita cărțile sale, în care și-⁠a lăsat, transfigurându-⁠le, stările, trăirile, gândurile, idealurile, ca om și ca scriitor, ca cetățean lucid și exponențial de la răscrucea secolelor și mileniilor pe care o trăim, definindu-⁠se ca o voce a timpului său, ca o conștiință interogativă și, deopotrivă, justițiară, vorbind și pledând cu inteligență, clarviziune, originalitate și curaj în numele marilor valori ale omenirii: adevăr, libertate, dreptate, iubire.

Un alt răspuns ar fi acesta: pentru că omul are o poveste demnă de a fi spusă, o poveste care umple tiparul unui arhetip; pentru că scriitorul are o operă bine primită, bine citită de marele public, însă insuficient receptată de critica literară actuală, iar noi avem prea puțini scriitori de talia sa pentru a-⁠l lăsa pe Ștefan Dimitriu în penumbra singurătății sale. Opera sa se cere adusă în prim-⁠planul actualității literare și fixată definitiv în conștiința publicului și în tabloul istoriei literaturii contemporane.

Într-⁠o cronică la unul din romanele sale (Întrebările Sfinxului), Profesorul Romul Munteanu afirma: „Cartea lui Ștefan Dimitriu este o excelentă lecție despre angajare și responsabilitate, concepută de un autor dăruit să scrie literatură bună și persuasivă”, iar, mai târziu, în prefața antologiei de teatru Steaua Păguboșilor, mergea mai departe: „Poate părea paradoxal, dar romanele cele mai originale, mai profunde și mai rezistente în timp ale generației Augustin Buzura au fost scrise de Ștefan Dimitriu”. Un alt critic important, Alex Ștefănescu, remarca la apariția romanului Turnul nebunilor, „scris bine – clar, cu un dramatism neretoric și cu o bine calculată doză de umor”: „Ștefan Dimitriu este un om serios (sobru, capabil să inspire încredere, dar lipsit de notorietate)”, eroul principal al cărții impunându-⁠se „ca o prezență de care ne atașăm și de care ni se face dor după încheierea lecturii”. Există încă multe asemenea aprecieri, de la critici și istorici literari de primă mărime (Laurențiu Ulici, Roxana Sorescu, Mircea Iorgulescu, Alexandru Piru ș. a.), pe care le veți găsi în această carte, dar acum vreau să mă opresc la opinia unui confrate, și anume scriitorul și academicianul D. R. Popescu, cuprinsă în cuvântul înainte la ultima ediție (2018) a romanului Lasă zilei scârba ei: „…Un roman profund omenesc, în care adevărurile esențiale ale istoriei își dau întâlnire cu capodopera. O carte cum puține sunt în literatura română”, Ștefan Dimitriu fiind „o incontestabilă energie fericită a literaturii noastre”!

În această ordine de idei, Ștefan Dimitriu este cel mai credibil cronicar al vremurilor noastre, cel care și-⁠a valorificat experiența de viață și calitatea de martor al istoriei ardente, dând mărturii din chiar miezul evenimentelor care au marcat-⁠o, intersectată cu istoria personală, a sa și a familiei sale, dar și în subiectivitatea necesară pentru a o dubla cu o mitologie a sa, ca poveste într-⁠un timp care nu și-⁠a ales instrumentele atunci când a transformat nevinovații în vinovați fără vină, punând asupra lor hybrisul unei vini tragice, deturnându-⁠le destinul și făcând din ei victimele istoriei.

Poetul, preotul și soldatul, spunea Baudelaire, trebuie crezuți pe cuvânt. Și Ștefan Dimitriu intră în categorie, deci trebuie crezut pe cuvântul de om și creator.

Această monografie vine să pună în lumină adevărata sa valoare.

ANA DOBRE

28 aprilie 2023

TABEL CRONOLOGIC

1938 – 21 mai: la Ibănești, fostul județ Tutova, actualmente, Vaslui, la 20 de km de Bârlad, se naște, în familia învățătorilor Ștefan Dimitriu (1901–1979) și Atena, n. Coatu (1906–1988), Ștefan Dimitriu, al doilea copil al familiei, după Olguța (1936–2020); va mai avea un frate, Dan (1944–2008);

1938–1944 – perioada fericită a copilăriei la Ibănești; din 1941, tatăl, ofițer în rezervă, a plecat la război, în lupta pentru recuperarea Basarabiei;

1944 – martie, după întoarcerea frontului de la Stalingrad, războiul ajunge foarte aproape de Prut, iar familia – mama și cei doi copii, Olguța și Ștefan, și cel nenăscut încă, Dan, se refugiază la Ploiești, în casa familiei inginerului Valeriu Haret și a mătușii Marieta (Mieta, Nana), sora mamei, unde vor rămâne până în noiembrie 1944, momente evocate în romanul autobiografic Strada Poștei, numărul fără întoarcere, ca și în romanul de debut Trapez;

1944–1948 – urmează cursurile primare la școala din Ibănești;

1948–1952 – fiind secătuiți de cotele și impozitele la care erau supuși de autoritățile comuniste, părinții nu au posibilitatea de a-⁠l înscrie la Colegiul Codreanu din Bârlad; rămâne un an acasă, iar în anul următor, când se înființează și la Ibănești ciclul doi de învățământ, își va continua studiile pentru clasele V–⁠VII la școala din sat, cu profesori suplinitori; participă la olimpiadele școlare regionale la limba română și matematică, pe care le câștigă, pregătit de tatăl său, învățător, care-⁠l transformase în „pionul lui câștigător”, luându-⁠și, astfel, revanșa „asupra tuturor nedreptăților care i se făcuseră”;

iulie 1952 – tatăl său fiind considerat „dușman al poporului” și trimis la pușcărie pentru nepredarea cotelor obligatorii de cereale și neplata impozitelor, toate calculate în așa fel încât să nu le poți achita niciodată, adolescentul Ștefan Dimitriu este silit de autoritățile locale să părăsească satul natal, împreună cu mama, sora Olguța și fratele Dan, moment dramatic, rememorat în Strada Poștei, numărul fără întoarcere, în jurnalul Pace ție, cititorule!, ficționalizat în romanele Trapez, Întrebările Sfinxului, Lasă zilei scârba ei;

iulie 1952–noiembrie 1952 – după câteva luni de ședere la Brăila, la un frate al mamei, Victor, unde îi va ajunge din urmă și tatăl, eliberat de la Penitenciarul Poarta Albă, vor pleca la Ploiești și se vor stabili în casa familiei Marieta (sora mamei) și Valeriu Haret;

1953 – Își caută de lucru și, astfel, ajunge, pentru scurt timp, ca ucenic, în atelierul de croitorie condus de Nicolae (Călae) Stănescu, tatăl lui Nichita Stănescu; în casa acestuia, îl cunoaște pe Nini, viitorul poet, atunci student în anul întâi la Facultatea de Filologie din București; nereușind să se înscrie la liceu, întrucât acest loc de muncă era considerat unul „călduț” pentru reeducarea unui tânăr cu origine socială „nesănătoasă”, este obligat să-⁠și caute alt loc de muncă;

16 aprilie 1953–7 ianuarie 1955 – Lucrează la Șantierul Blocului de Ulei Teleajen (Întreprinderea nr. 2 Construcţii Rafinării Teleajen-⁠Ploieşti) ca muncitor topograf;

7 ianuarie 1955–25 iulie 1955: muncitor în cadrul Laboratorului de betoane al Trustului Regional de Construcţii – Grup Şantiere nr. 1 Ploieşti;

1953–1955 – Urmează cursurile Liceului Seral Muncitoresc nr. 2 din strada Vasile Lupu, într-⁠o clasă „foarte pestriță”, „ca vârstă, poziție și origine socială – unii persecutați politic, alții, cu poziții importante la regiunea de partid, alții cu responsabilități administrative”, militari în termen, copii ai unor familii de evrei care făcuseră cerere de emigrare în Israel. E un loc ca o oază de liniște, întrucât, aici, „nu funcționau legile luptei de clasă” și toată lumea „se supunea statutului de elev”; în scurt timp, devine fruntașul clasei, favoritul profesorilor, apreciat, totodată, și de colegii mai vârstnici, pe care-⁠i ajută la lecții, „mai ales la matematică și la fizică”;

1955 – vara, obține diploma de bacalaureat, numită, la acea vreme, Diplomă de maturitate. Din cauza aceleiași origini sociale, nu poate urma cursurile unei facultăți.

Urmează, pentru un an, cursurile Școlii Populare de Artă, studiind vioara.

28 octombrie 1955–1 iulie 1956: muncitor librar la mic-⁠grosul Centrului de Librării şi Difuzare a Cărţii al Regiunii Ploieşti;

1956: august 1956–decembrie 1958: descoperă Cenaclul Literar „I. L. Caragiale” și colaborează cu Casa Regională a Creației Populare; funcționează o vreme ca redactor la ziarul Flamura Prahovei şi la Ora radiofonică locală a oraşului Ploieşti.

1957 – debutul absolut ca poet, mai întâi, în Flamura Prahovei cu poezia Cântec de toamnă;

1958–1960 (4 decembrie 1958–26 decembrie 1960) – își satisface stagiul militar într-⁠o unitate militară din apropiere de Timișoara, mai precis în cadrul Comandamentului pentru Apărarea Antiaeriană a Teritoriului (CAAT). Va fi, apoi, din vara anului 1959, transferat pentru o lună la București în redacția ziarului de armă De veghe, dar rămâne până la sfârșitul stagiului militar.

1960–1962 – revine la Ploiești;

1 aprilie 1961–1 septembrie 1962 – metodist în cadrul Bibliotecii Regionale Ploieşti; având acces la fondul interzis de carte, citește scriitori indezirabili pentru regimul comunist: ediția Titu Maiorescu a poeziilor lui Mihai Eminescu, cu „celebra Doină”, Mircea Eliade, Emil Cioran (Pe culmile disperării), Eugen Ionescu (Nu), D. Stelaru, Nichifor Crainic, Geo Bogza (Poemul invectivă), Dumitru Drăghicescu (Din psihologia poporului român), „precum și mulți alți autori și cărți puse la index”;

1962 – are loc „adevăratul debut literar” cu un grupaj de versuri (între care Vacanțe, Martie, Cântec de zidar), în Luceafărul, la rubrica Steaua fără nume, girată de Mihu Dragomir;

1 septembrie 1962–31 iulie 1967 – urmează cursurile universitare ca student la Facultatea de Limba şi Literatura Română din Bucureşti, cursuri de zi; în acest răstimp, este angajat redactor cu o jumătate de normă la revista Viața studențească și colaborator permanent al Radiodifuziunii Române, Redacția de tineret (Emisiunea Gaudeamus); încă din anul întâi de facultate, este numit președinte al Cenaclului literar universitar „Mihai Eminescu”;

1 septembrie 1967–31 iulie 2003 – angajat al (Radio) Televiziunii Române, ocupând, succesiv, funcţiile de reporter, redactor, realizator, redactor-⁠şef, director de departament şi membru în Consiliul de Administraţie al TVR;

1971 – debut editorial cu volumul de proză scurtă Drumuri ca-⁠n palmă, Editura Eminescu;

1972 – debutul în roman, cu Trapez, Editura Eminescu; republicat în 2017 la Editura eLiteratura;

1973 – Țara lui Skanderbeg, note de călătorie în Albania, Editura Sport-⁠Turism;

1977 – Dealuri la Prut, evocări literare ale locurilor natale, Editura Eminescu;

1978 – devine membru al Uniunii Scriitorilor din România;

1981 – devine membru al Uniunii Ziariştilor din România;

1987 – al doilea roman, Tinerețea lui Bogdan Irava, Editura Cartea Românească; retipărit cu titlul Întrebările Sfinxului, Editura eLiteratura, 2017;

1988 – mai: piesa Cumpăr dog arlechin este citită în cadrul Cenaclului de Dramaturgie al revistei Teatrul, în interpretarea actorilor Costel Gheorghiu, Iuliana Ciugulea şi Bogdan Stanoevici, conduşi de regizorul Tudor Mărăscu; în acelaşi an, sub titlul Când ai s-⁠o cunoşti pe Luiza, piesa este publicată în revista Teatrul nr. 6; inclusă în repertoriul Teatrului Național de Radio, cu Radu Beligan în rolul principal, în regia lui Dan Puican;

1990–1993 – în paralel cu slujba de redactor-⁠șef și apoi director de departament la Televiziunea Română, este redactor-⁠șef la săptămânalul și apoi la Editura Românul;

1993 – primul roman post-⁠decembrist, Turnul nebunilor, Editura Evenimentul; retipărit la Editura eLiteratura, 2017;

1993 – Traduce, în colaborare cu Theodor Handoca, romanul Dragostea nu moare de Maitreyi Devi, publicat la Editura Românul;

1994 – traduce lucrarea Freud: viaţa, omul, opera de Fr. Wittel, Editura Gramar;

1995 – devine membru al Federaţiei Internaţionale a Arhivelor de Televiziune (FIAT/IFTA);
– piesa Stilul smuls este pusă în scenă la Teatrul Naţional de Televiziune, cu Mircea Diaconu şi Diana Lupescu, în regia lui Eugen Todoran;

1996 – realizează ediția critică Zilele şi nopţile unui student întârziat de Gib. I. Mihăescu, Editura Gramar, cu o prefaţă de Al. Piru;

1998 – piesa Cumpăr dog arlechin este jucată la Teatrul Național de Televiziune, cu Ion Lucian în rolul principal, în regia lui Dinu Cernescu;

1999 – realizează scenariul la filmul Zăpadă fierbinte, scurt metraj artistic, regia Vali Holtea, TVR CINEMA, care va primi, în anul 2000, Premiul „Măslina de Aur” la Festivalul Internaţional de la Sarajevo; nominalizat în același an la Biaritz;

2000 – realizează Exerciţii de libertate, documentar artistic închinat Revoluției Române, TVR CINEMA, regie proprie, care va primi, în 2001, Premiul Federaţiei Internaţionale a Arhivelor de Televiziune, Londra; iar, în 2002, Nimfa de Argint la Festivalul Filmului de la Monte Carlo;

2002 – realizează Løvendal – baronul picturii româneşti, documentar artistic, TVR CINEMA, regie proprie, și În căutarea lui Bacovia, documentar artistic, TVR CINEMA, regie proprie;

2003 – publică Steaua păguboşilor – antologie de teatru, Editura C. D. PRESS, cu o prefaţă de Romul Munteanu; cu titlul Stilul smuls, piesa omonimă fusese pusă în scenă în 1995 la Teatrul Național de Televiziune cu Mircea Diaconu și Diana Lupescu, în regia lui Eugen Todoran;
– realizează trei documentare: Nichita sau feţele diamantului, documentar artistic, regie proprie, TVR CINEMA, care primește premiul Festivalului Internaţional de Poezie Nichita Stănescu, Ploieşti, Ediția 2003; Drogurile – filiera română, documentar în serial, 3 episoade, TVR CINEMA, regie proprie; Întâmplări din revoluţie, documentar de arhivă, TVR Teatru-⁠Film, regie proprie;

2004 – realizează două documentare: Arhipelagul Bucureşti – Strada Berthelot, documentar artistic, TVR Teatru-⁠Film, regie proprie; Mapa specială (Culoarele Puterii), documentar de arhivă, în 16 episoade, despre „Epoca Nicolae Ceauşescu”, TVR Teatru-⁠Film, regie proprie;

2006 – traduce Mierea târzie – poeme de Evgheni Evtuşenko, Editura CD PRESS;

2007 – traduce romanul Să nu mori înainte de moarte de Evgheni Evtuşenko, Editura CD PRESS;

2009 – apare romanul Lasă zilei scârba ei, Editura Vremea; retipărit la Editura eLiteratura, 2015 și 2018, ultima ediție cu un Cuvânt înainte de D. R. Popescu;

2010 – primește Premiul de Excelență al Clubului de Proză al Uniunii Scriitorilor pentru romanul Lasă zilei scârba ei;

2013 – traduce Porumbelul din Santiago şi alte poeme, antologie masivă din creaţia poetică a lui Evgheni Evtuşenko, supraintitulată, la sugestia poetului rus, EVGHENI EVTUŞENKO pe limba lui ŞTEFAN DIMITRIU, Editura Vremea, retipărită și completată, în 2017, la Editura eLiteratura;

2014 – Pace ţie, cititorule! – jurnal, Editura eLiteratura, 2014, ediția a doua, 2017;

2015 – Tibidam-⁠Tibidum – jurnal vesel de călătorie, Editura eLiteratura;

2016 – Mandarinul valah Petre Pandrea – eseu critic, Editura eLiteratura;
Cuvântul ca un fruct oprit – poeme, Editura eLiteratura;
Primește Premiul Uniunii Scriitorilor din România, Filiala de Proză Bucureşti, pentru Tibidam tibidum – jurnal vesel de călătorie;

2017 – Strada Poştei, numărul fără întoarcere – roman autobiografic, Editura eLiteratura;
Anacronice – versuri, Editura eLiteratura;
Aiurea-⁠n tramvai – scenarii de film, Editura eLiteratura;
Provocările timpului – cronici, interviuri, opinii, Editura eLiteratura;

2018 – Și căţeii scriu versuri – carte pentru copii, Editura eLiteratura;

2019 – Un suspin în marea sarmatică. Dramă romantică – teatru, Editura eLiteratura;

2020 – Sămânța și lutul – roman, Editura eLiteratura. Cu un Cuvânt înainte de Darie Ducan;

2021 – Sinceritas – un cine-⁠vérité jurnalier, Editura eLiteratura;

2022 – Treizeci – poeme, Editura eLiteratura;
Marele Premiu Vasile Voiculescu, acordat de Fundația Culturală „Alexandru Marghiloman”, Buzău, pentru Sinceritas – un cine-⁠vérité jurnalier;

2023 – Premiul Opera Omnia al Uniunii Scriitorilor – Filiala de Proză București.