Apoi... Versuri

Pentru comenzi, folosiți coșul de cumpărături de mai sus, scrieți la office@epublishers.info sau sunați la 0722156408.

Cititorii din străinătate sunt rugați să comande cartea prin acest link:

(vine curând!)

Ediția digitală iBookSquare.ro se poate accesa la acest link:

http://ibooksquare.ro/Books/ISBN?p=978-606-049-251-1

(în curs de apariție)
 

Ediția digitală Google Play / Google Books se poate accesa la acest link:

(în curs de apariție)

Între inexistența timpului și Creația Divină, versurile Danei Staicu se apleacă rând pe rând peste poveștile cosmogonice ale Lumii, înecând în ritm și culoare chiliile ființei umane.

Prin volumul „Apoi...”, ordinea cuvintelor se structurează grandios, arhitectura mergând de la o cunoaștere profundă a epocii Renașterii, până la transformarea banalului în senzațional, voință trăită și asumată deplin:

Meticulos lucrezi a mea statură.

Sunt David – variantă feminină.

Cu gestul tău – de-i vrea – curat mă-nchină.

Pășesc spre rai adultă: o sculptură.

În această categorie niciun eveniment nu este finalizat, istoria personală se conturează în forma contractului pe care îl semnăm odată cu intrarea noastră în viață: o promisiune pe care „am dansat cândva”, acum aflată in imitatio Dei, întorcându-se la începuturi pentru a regenera valoarea autentică.

Trăind într-o iubire fără limite („Te-am iubit peste timp, peste Cer, peste lume”) sau chemând eternitatea să i se alăture, poeta se regăsește în copilărie – una din temele importante ale antologiei. „Admite în tine că poți fi copil”, ne spune catrenul Shakespearian al destinului, în timp ce copilul arhetipal trebuie sărutat, mângâiat, ajutat, devenind astfel, „copil-omenire”.

Semnificațiile apar și se istovesc în fiecare strofă, pentru ca mai apoi să rămână numai semne pe hârtie, miracole ale cadențelor superioare. Putem construi prin adorație, dezvălui arta în compoziție pură, sau să ne răzvrătim împotriva tiraniei – dar toate acestea sunt gânduri care se domolesc în momentul atingerii Zeului a-tot-puternic:

Admit să-mi dărui tot ce-mi iei cu sete;

admit să mă izbești de Cerul meu.

Admir că-ngenunchezi în mine vii regrete;

mă plec ’naintea ta, Lumină-Zeu.

Sau poate, numai pentru scurt timp, autoarea poposește în locul în care s-a deprins a scrie, poteca pe care o cunoaște bine o îndrumă spre cunoaștere, iar Zeul s-a transformat în dascăl: „Te-ai înserat în mine, sfinte dascăl, / dar nu te uit vreodată. Nu am cum.”

În foc, în apă, pe pământ și în vânt, toate forțele naturii se dezlănțuie pentru a preface natura umană, a o constrânge să își regleze frecvența pe secunda în care „cutia-nțelepciunii” se va deschide și va inunda încăperea inimii. Umanitatea va învinge întotdeauna în poezia Danei STAICU, alături de Natură și de Vers, Creația se va dezlănțui, paradigma justiției, la rândul său, va înflori în declarații cutremurătoare. Și toate aceste au un singur scop, o singură culoare și o singură explicație, după cum ne spune poeta însăși:

Am fost om bun și am rămas, desigur,

întru-mplinirea celor ce-i iubesc.

Mihaela CRISTESCU

Sydney, 1 ianuarie 2020