Trăiesc iubind. Versuri și cugetări

                    „CĂTRE CITITORII MEI        

        Pentru fiecare, „a trăi” înseamnă altceva. Pentru mine, „a trăi” înseamnă a crește, înseamnă a folosi provocările de zi cu zi pentru a atinge, sau mai bine spus, a reveni la starea pe care Dumnezeu a dorit-o pentru mine în momentul creației.

        Creșterea și transformarea înspre esența noastră divină sunt posibile doar acceptând iubirea în viața noastră. Iubirea care nu întreabă „de ce”, care nu judecă și care nu așteaptă nimic. Iubirea necondiționată.
Iubirea este o energie, latentă în sufletul fiecăruia dintre noi, prin însăși natura divină a acestuia. O energie menită să fie activată prin conștientizarea inseparabilității noastre de Dumnezeu. Activarea ei are nevoie câteodată de o scânteie exterioară, așa cum și focul necesită o scânteie ca să se aprindă. 

        Energia iubirii are cea mai mare putere transformatoare. Dar, la fel ca și focul, care poate fi vital atunci când, prin intermediul lui se prepară hrana, sau distrugător dacă nu este controlat și ajunge să ardă totul în calea lui, tot așa și iubirea se poate transforma în suferință atunci când devine subordonată orgoliului. Ego-ul exacerbat îi răpește acestei energii unice esența sa divină și o transformă apoi în ură, suferință, dispreț și sete de răzbunare - cele mai puternice arme de distrugere, dar mai ales de autodistrugere. 

        Să trăiești iubind, înseamnă să canalizezi această energie înspre tot ce există, nu numai asupra partenerului. Înseamnă să simți lacrimile nerostite ale celor din jurul tău, să asculți sclipirile de bucurie ale inimilor ce cântă, să împărtășești minunile naturii, să participi cu toată ființa la acea armonie universală, dorită de fiecare suflet care vine la întrupare. Înseamnă să înveți cum se realizează acel echilibru între ego și iubire, deoarece ambele există concomitent în această lume, ca ziua și noaptea. Fără definirea identității noastre nu ar fi posibilă supraviețuirea ca oameni pe acest pământ, iar fără iubire, această supraviețuire ar fi fără sens.

Adică am trăi degeaba...

        CE NE DEFINEȘTE DE FAPT IDENTITATEA?

        Ce ne definește de fapt identitatea? Purtăm numele părinților, deci ne definim ca și copiii lor. Apoi noi, femeile, purtăm numele soțului și ne definim prin rolul de soție. Apoi devenim prinți și copiii noștri devin o parte din identitatea noastră, devenim pentru totdeauna „mama” și „tata”.

        Este numele cel care ne definește identitatea? Locul de unde venim și amintirile? Sau prezentul și locul unde suntem acum? Ceea ce facem acum?

        Contribuie regulile pe care trebuie să le urmăm la definirea identității?

        În viziunea mea, toate aceste aspecte vin doar să completeze amprenta unică a fiecărui suflet în raport cu ceilalți și  nu pot schimba esența acestuia.”

        Mariana Blîndu