Scrieri. Poeme

https://www.librariacoresi.ro/web/image/product.template/2063/image_1920?unique=13c4515
(0 review)

Autor: Iosefina Schirger
ISBN 978-606-049-505-5

45,00 lei 45.0 RON 45,00 lei

45,00 lei

    Această combinație nu există.

    Termeni și condiții:
        Garanție de rambursare în 30 de zile
        Cartea cu vicii ascunse se înlocuiește.
        Expediere: 2-7 zile lucrătoare

    Membrii Clubului de Carte Coresi beneficiază de condiții speciale (vezi aici)!

    Cititorii din România sunt rugați să comande cărțile fie folosind coșul de cumpărături, fie sunând la tel. 0722 156 408, 0731 382 889, fie prin e-mail: office@epublishers.info.

    Cititorii din străinătate sunt rugați să comande 
    cărțile noastre de pe următoarele site-uri:
    https://coresi-publishing-house.com/ (cu plata în dolari);
    https://www.LibrariaCoresi.com/ (cu plata în euro );
    https://epublishers.eu/ (cu plata în euro);
    https://amzn.to/3eYlG03
    https://amzn.to/3DoG6sE



    Pentru comenzi,

    – folosiți coșul de cumpărături de mai sus sau

    – scrieți la office@epublishers.info sau

    – sunați la 0722156408, 0731382889.

     

    Cititorii din străinătate sunt rugați să comande cartea de pe următoarele site-uri:

    https://www.coresi-publishing-house.com (cu plata în dolari)

    sau

    https://www.epublishers.eu (cu plata în euro).

     

    Ediția digitală iBookSquare.ro se poate accesa la acest link:

    http://ibooksquare.ro/Books/ISBN?p=978-606-049- 506-2

    Ediția digitală Google Play / Google Books se poate accesa la aceste linkuri:

    https://play.google.com/store/books/details?id=ibaoEAAAQBAJ

    sau  

    https://books.google.ro/books/about?id=ibaoEAAAQBAJ


      

    Ecouri de la critici și cititori de poezie

    Am scris în ultima vreme câteva pagini despre o poetă de-a dreptul fabuloasă, desi aş putea spune că este şi provocatoare şi binecuvântată cu talent. Acum sunt prefaţatorul său, iar poeta aceasta se numeşte Iosefina Schirger şi vă rog să-i citiţi poemele. Merită!

    Ionel Muscalu, 29 septembrie 2022

     

    Iosefina Schirger este un poet cu viitor, pentru că poeziile sale sunt despre viitor, pe care îl scrie cu cerneală și condei bun, prevestindu-și-l cultural, conferind cuvintelor valențe noi, pe care le extrage din Olt, din Marea Neagră, din Munții Carpați. Aș îndrăzni să cred că poeta scrie cuvinte picturale, din care culoarea se revarsă în nuanțe de metaforă.

    Ionel Muscalu, 2 august 2022

     

    Cu accente de primăvară, cu accente de toamnă, în tonuri abstracte, poezia Iosefinei Schirger ne oferă rara posibilitate de a rememora cu bucurie volburile anotimpurilor noastre. Este introspecția unui suflet extrovert, un îndemn oferit nouă, cititorilor, de a avea curajul să ne exprimăm propriile tabuuri. A evoluat frumos, ca via perenă şi de soi din Drăgășani, în sensul că aromele versurilor sale nu sunt pentru orice consumator, ci sunt esențe delicate, suave, tainice şi inefabile, accesibile doar degustătorilor avizați și somelierilor consacrați. Felicitări ei, felicitări celui care îi înțelege pe deplin versurile, poetului Ionel Muscalu, că, în condițiile în care nu e dezvăluit ceva pe de-a-ntregul, el ne oferă rarul avantaj de a percepe şi nuanțele de infraroșu, străine ochiului obişnuit! Iosefina scrie în pasteluri, iar Ionel Muscalu desluşeşte nuanţele inefabile!

    Toma-Florian Ciorgodă, 8 august / 29 septembrie 2022

     

    Este o bucurie să trăiești versul distinsei poete Iosefina Schirger! O pleiadă de volume, în care sufletul vibrează! Nu este o surpriză! Semnele începutului au fost transmise cu multă vreme în urmă! Este o certitudine! Toată considerația!

    Marian Popescu, 5 august 2022

    O realizare spirituală frumoasă!

    Dorinel Lazăr, 3 august 2022

     

    Sensibilitate, frumuseţe, originalitate. Felicitări!

    Ionel Păunescu, 30 iulie 2022

     

    Dacă vrei să evadezi într-o lume interesantă şi nespus de frumos prezentată, adapă-te din Poezia Iosefinei Schirger. Şochează prin îndrăzneala folosirii cuvântului alături de sensibilitatea expusă şi profunzimea căutării. Felicitări!

    Viorel Poroşanu, 03 iulie 2022

     

    A mai coborât o carte din cer! Cea mai frumoasă! Un leagăn de stele şi de ninsori e cartea asta… Un vârtej de versuri! Sunt cărţi după citirea cărora nu mai eşti niciodată la fel. Nu mori, doar că nu mai eşti ca înainte. Altfel vezi lucrurile, altfel gândeşti. Chiar şi zâmbetul este altul… O carte plină de poezie superbă, care te face să visezi cu ochii deschişi. Felicitări poetei pentru gândurile sensibile dăruite nouă, cititorilor!

    Vasile Marian Niculescu, 2 august 2022

     

    Un suflet frumos nu putea să scrie decât în acelaşi ton: sensibilitate, creativitate, patos. Felicitări!

    Ciprian Stăicuţ, 31 iulie 2022

     

    Sensibile şi pline de culori, poemele Iosefinei îţi încălzesc cafeaua sau îţi răcesc limonada, trebuie doar să le ai cu tine şi să le consumi împreună!

    Puşa Poroşanu, 31 iulie 2022

     

    Poeta cu sufletul până la soare fabrică realităţi deosebit de frumoase. Dragostea pentru Olt şi Vară uimeşte prin sensibilitate, naşte fântânile cu poezii şi ne alungă tristeţea. Lucruri care nu se văd, dar se simt! Superbă declaraţie de dragoste! Mi-a plăcut foarte mult.

    Mihaela Păsculescu 10 august 2022

     

    Îi citesc cu plăcere poemele. I-am descoperit o calitate pe care nu o ştiam: talentul pentru poezie. Îmi place tematica, profunzimea gândirii, metafora (poezia ei e toată o metaforă), totul. Felicitări poetei şi prefaţatorului ei, de asemenea un poet cunoscut! Talent, sensibilitate, profunzime, metafora la cel mai înalt nivel, poezie pură!

    Prof. Georgeta Fârtat, august 2022

     

    Talent deosebit! Citesc cu mult interes şi drag poeziile! Felicitări!

    Ion Mitoi, 09 octombrie 2022

     

    A prefaţa o poezie e un act inutil: implicǎ presupoziţia falsǎ cǎ existǎ pe undeva, prin „corpul” ei, un sens profund dar ascuns. Criticul ori prefaţatorul ar avea misiunea decriptǎrii şi prezentării sensului rebel. Un pescar hermeneutic, un vânător de profunzimi care, imediat ce „prinde” explicativ sensul, va lumina obscuritatea textului poetic propriu-zis. Nimic din toate acestea aici! Aceasta nu e o prefaţǎ! Pentru mine orice poezie bunǎ are o profunzime epidermicǎ. Pentru a o înţelege trebuie sǎ o simţi. Senzorialitate nu intelect! De aceea, aceastǎ scurtǎ antiprefaţǎ are o singurǎ consecinţǎ logicǎ posibilǎ. Banalǎ dar imperativǎ. Pentru a „înţelege” poezia Iosefinei Schirger, citiţi-o! Veţi prinde sensul ei, consumând-o. Fiţi lascivi, cufundaţi-vă în carnalitatea lirismului ei şi anulaţi orice urmǎ de contemplaţie raţionalǎ!

    Bine aţi venit la festin !!!

    Prof. Lucian Şuşanu, 4 iulie 2020

     

    Felicitări pentru reuşita ta! Şi iar un oltean de Vâlcea ne ridică pe culmi! Bravo! Succes în continuare!

    Camelia Elena Cinteză, 8 noiembrie 2022

     

    Curajul de a fi poet, despre care Cioran spunea, cu modestie că îi lipseşte, n-a dispărut de tot. El trebuie situat într-un context favorizant, prin raportare la alte valori, la cetate (din care Platon îi izgonise, totuşi, pe poeţi). Fie-le îngăduit ca, prin intensitatea trăirii lor, însufleţind cuvântul, poeţii să recreeze lumea, aşa precum în acest volum. Cartea face o veritabilă demonstraţie de lirism îndătinat meditaţiei şi iubirii, cei doi poli ai unei poezii care se sustrage în chipul cel mai natural terestrităţii. Luciditatea, ca un adevărat maestru de ceremonii, supraveghează nestingherita trecere a sufletului în gând şi a acestuia în vers, cu transferurile afective, inclusiv inevitabilele dislocări şi dizolvări ce au loc în asemenea stări de maximă concentrare ideatică. Ea determină translatarea expresiei pe tărâmul reflexiei moralizatoare, al epigramei chiar, ceea ce induce starea de ludic, configurată în desinenţa în poantă a unor poeme. Delicatele versuri sunt transcrise în ordinea cerută de volutele eului, într-o înlănţuire de haikuuri, creând impresia şi senzaţia de inefabil. Fără a prevesti ceea ce urmează, fiecare poezie evoluează pe propria orbită, putând genera oricând ample şi aplicate disertaţii lirico-filosofice. Este o notă de originalitate ce-l întâmpină pe cititor încă de la primul volum (Pânze de păianjen, 1997), deschizându-i dintru început piste de descoperire şi însumare a miracolului. Cuvintele se adună ca într-o vrajă pentru a comunica nu doar bucurie – sunt poeme în care badinajul e de rigoare – ci o înţelegere a rosturilor mai adânci care ne întemeiază şi ne conţin. Poeta profesează o cultivare (era să spun cultură) a iubirii, a spiritului, de o nobilă şi autentică vibraţie. Prezenţa etern-femininului frapează graţie adierii înviorătoare a unei sensibilităţi în care este drapată fiecare dintre aceste miniaturi lucrate în filigran. De o reflexivitate ce-şi ajunge sieşi, poemele Iosefinei Schirger invită la introspecţie, ca o posibilă cheie pentru cunoaştere, ca „osândă” a condiţiei umane. Sunt poeme în care dogoarea dragostei se propagă nestăvilit, adeverind înţelepciunea biblică: „dacă dragoste nu am, nimic nu sunt”. Neliniştea prinde în cercu-i vaporos totul. Este un unghi inedit, despicător de taină. Nenumărate sunt sugestiile declanşate de dorinţele închipuite ca încrustare a posibilului în real. Fiorul e transmis până şi de pauzele, tăcerile dintre versurile prin care şi-a vestit mesajul fundamental, stenic, al dragostei de tot şi de toate. Căci dragoste trebuie să fie! Aventura existenţială determină seisme sufleteşti dintre cele mai neprevăzute, armonizate cu mişcarea gândului, dar şi cu împlinirile lui. Este de aşteptat ca această carte, deschisă neliniştilor noastre, să ne fie prieten şi modelator pe calea ce duce de la speranţă la certitudine, într-o simbioză de năzuinţe umane. Actul poetic se dovedeşte, încă o dată, tămăduitor pentru angoasele şi spaimele ce pândesc simţirea noastră cea de toate zilele, în fragilitatea ei. O voce lirică, retoric întrebătoare şi poetic răspunzătoare, acesta ar fi semnul sub care se înscrie traiectoria unei poete ce se vesteşte prin versuri simple, însă profunde, nu o dată memorabile.

    George Corbu, 9 iulie 1999

     

    Am fi tentaţi sǎ desfacem, urmând canoanele numerologiei divine, cele 99 de poeme, în trei – fiecare treime a câte 33 de poezii – care este şi vârsta cristicǎ – şi sǎ aşezǎm dintru început, sumarul noii cărţi de patimǎ şi visare a Iosefinei Schirger, sub acest semn înalt, de peste lume, al Cerului din care coboară şi urcǎ Poezia. Scrisǎ ca şi celelalte volume anterioare, în acelaşi verslibrism minuţios supravegheat, respirând prin cascadele de haikuuri – modalitate poeticǎ ce îmbinǎ simplitatea cu adâncimea cugetării, gingăşia sentimentelor cu o acuitate aproape insuportabilǎ a senzaţiilor în care s-au topit, până la a căpăta graiul viu al abstracţiilor – cartea configurează una din marile voci ale liricii feminine de azi. Parafrazând una dintre multele imagini poetice excepţionale, surprinzând o mişcare sufleteascǎ dintr-un lanţ, se cuvine a spune cǎ poeta „aleargă desculţǎ prin noroc”, norocul având aici semnificaţia darului care, dumnezeiesc fiind, pentru cǎ este poetic, devine prin însuşi acest fapt, har. Chiar şi o lecturǎ obişnuit avizatǎ este „obstrucţionatǎ” de prospeţimea metaforelor ce „împing” textul într-o luminǎ intens irizatǎ, în gnozǎ. Sugestii culturale de sorginte creştinǎ ori cu iz livresc susţin o partiturǎ ideaticǎ în slujba căreia se aflǎ arta poeticǎ specificǎ autoarei, caracterul gnomic al versurilor închizând întâmplări de sau din suflet, gând şi vis. Înălţimea textului poetic se atinge sfredelind în tainǎ pentru a scoate asemenea aşchii din neodihna sentimentelor. Spiritul îşi expune rece, doct, protocolar – cenzurându-se adică – propria-i nelinişte. Dintre sentimente, dominant este cel al iubirii, cu accente de fiori metafizici. Ceremonialul dragostei – sugerat, dar şi descris în cadre verosimile, umane – se risipeşte, cu toată înfăşurarea lui în fast şi mister, dând luminǎ şi împăcare. Într-un cuvânt, Poezie! Iosefina Schirger se aflǎ într-o amiazǎ în care plenitudinea şi graţia şi-au unit destinele, instaurând Poetul, într-o lume care pare a nu mai avea nevoie de Spirit.

    George Corbu, 9 noiembrie 1999

     

    Felicitări pentru poezii! Impresionant! Nu bănuiam! Creezi ambianță poetică. De apreciat modul de exprimare personal, elegant. Toate gândurile bune! Să reușești ce îți dorești!

    Florin Croitoru, 10 noiembrie 2022

     

    Vă mulţumesc pentru poezii! Am citit şi în trecut ce aţi scris şi voi citi şi acum.

    Dr. Bogdan Calenic, 7 noiembrie 2022

     

    Felicitări pentru ce ai reuşit să faci! Transpare o delicateţe şi fragilitate aparte, dincolo de seriozitatea si profesionalismul tău, care trebuia să se concretizeze în ceva pentru ceilalţi. Nu cred că cineva poate să scrie ceva mai profund, mai adevărat, mai real, mai autentic decât tine! Un discurs poetic venit din inimă, din trăiri, susţinut cu naturaleţe! Cu siguranţă, un succes!

    Aurora Petrean, 7 noiembrie 2022

     

    Minunate pagini! Trebuie citite pe îndelete. Sunt foarte dense. Atât de multe idei, stări, senzații, înţelesuri! Și îți este dor să te reîntorci, să recitești. Ca atunci când ești pe munte și simți nevoia să mai tragi o dată în piept aerul acela curat și tare. Niște imagini şi metafore superbe. Un balsam pentru suflet! O încântare a fost citirea lor. Felicitări din inimă! Sunteţi înzestrată cu un mare har, ca un izvor de apă vie.

    Michiela Poenaru, 12 noiembrie 2022

     

    Frumos, misterios, metaforic! Talent!

    Prof. Simona Dumitrescu, 13 noiembrie 2022

     

    Ne bucură reuşita dumneavoastră şi participarea la Gaudeamus. Era şi timpul! Succes deplin la lansare şi fie ca toate cărţile să se topească de pe rafturi!

    Director editor Daniel Voinea, 17 noiembrie 2022