Coșul pentru cumpărături va fi folosit de cititorii din România.
Cititorii din Diaspora sunt rugați să comande cartea de pe situl Amazon corespunzător țării în care locuiesc sau de aici.
|
Volum de versuri care reuneşte cele mai frumoase creaţii poetice ale scriitorului şi jurnalistului Ion Andreiţă. Ies în evidenţă sensibilitatea deosebită a autorului şi filozofia de viaţă a acestei importante personalităţi a culturii române. |
|
„Ca poet, Ion Andreiţă are cutezanţe de rapsod popular care-şi înnobilează genealogia cu atributele legendei. Versul său – nu întotdeauna expurgat de clişee şi sentimentalisme – poartă cu sine nelinişti şi tristeţi moderne, romantice sau simboliste. (…) Toate aceste „păcate” sunt răscumpărate, însă, în excelenţa poeziei alcoolurilor, de departe cea mai fericită ofrandă a poetului. Cântecul bahic al lui Ion Andreiţă este forma lui de fraternizare cu universul: „Azi am să beau până se vor îmbăta stelele / Şi-or hăuli dincolo de prăpastia lumii / Azi am să beau pentru toate păcatele / Strânse-n desaga-plocon / Spânzurată de creanga albastră a lunii”. Este, de asemenea, un testament, un memento postum, o invitaţie la puritate: „Dar voi, prietenii mei, nu fiţi trişti / Nu vă împrumutaţi sufletul altor păreri / Rămâneţi frumoşi şi drepţi, cum v-am cunoscut / Şi lăsaţi să se împlinească porunca” („Bahică”). Dacă, totuşi, în ciuda reuşitei de ansamblu, „Bahică” mai relevă încă unele imperfecţiuni, „Libaţie” se sustrage oricăror reproşuri. Ofranda devine, aici, totală. Timpul se suspendă. Iar din scrumul sentimentelor se înalţă, cu o gravitate parcă ireală, aburii alcoolului nenumit şi ai lirismului autentic: „Să facem chef, prieteni / Plătesc cu moartea mea! // Voi invita la cheful acesta toată lumea / Şi fiecăruia din suflet îi voi turna să bea / Să facem chef, prieteni / Plătesc cu moartea mea // La chefu-acesta însă nu vreau să râdă nimeni / Scrâşnind din dinţi, în cupe să-şi toarne toţi, să bea / Şi nimeni nu mă-ntrebe de ce-am făcut aşa / Plătiţi şi voi cum credeţi c-ar trebui mai bine / Eu voi plăti cu moartea moartea mea // Plătesc cu ce-am iubit şi ce urăsc / Plătesc cu tot ce nu e pământesc / Eu universu-ntreg pentru-acest chef l-aş da / Căci prea e greu păcatul pe care îl plătesc // Să facem chef, prieteni / Plătesc cu moartea mea!” Poate că s-ar detecta, la o privire mai atentă, câteva urme din „arderile” aburite ale lui Nicolae Labiş, dar versiunea lui Ion Andreiţă nu are nimic mimetic în structura ei.” „Caracteristica poeziei lui Ion Andreiţă este autobiografia lirică, recte percutarea în limbaj poetic a unor sentimente ori evenimente pe care memoria le înregistrează sensibil. Este evident că într-o atare direcţionare lirică, erotica nu poate lipsi. Ea se împlineşte în poeme de suavitate extremă ori se iveşte din puternice invective. În acest sens pot fi citate „descântecele” şi „blestemele”, care acordă poeziei lui Ion Andreiţă un substrat folcloric regenerator”. |