Coșul pentru cumpărături va fi folosit de cititorii din România.
Cititorii din Diaspora sunt rugați să comande cartea de pe situl Amazon corspunzător țarii în care locuiesc sau de aici.
” Meditațiile liricVolumul de versuri O clipă de eternitate de cunoscutul scriitor şi filosof Sorin Cerin relevă forţa creatoare a unui poet de mare valoare. Iată ce spune critica literară despre poezia lui Sorin Cerin: Lector univ. dr. Laura Lazăr Zăvăleanu: Intelectual format la şcoala bucureşteană, dar simţind nevoia să se revendice, admirativ, de la modelul critic al şcolii clujene, unde îşi identifică modelele exemplare în profesorii Ion Vlad şi Mircea Muthu, Sorin Cerin îşi construieşte şi poezia intertextual, pentru că poetul Marilor Tăceri îşi declară peste tot maeştrii, identificaţi aici, intrinsec, cu Blaga (prin reflecţie filosofică şi structură prozodică uneori voit calchiată după Poemele luminii) şi Arghezi. Însuşi titlul volumului, Marile Tăceri, impune imperativul unui dialog implicit cu poezia lui Arghezi purtând acelaşi titlu. Prof. univ. dr. Ovidiu Mocean: Prin cimiterele viselor, volumul semnat de Sorin Cerin, poezia marilor întrebări existenţiale îşi caută un nou statut, construind, în texte care comunică subteran, un chip al omului interogativ. „Catedrala existenţei” are capcanele ei, „Adevărul absolut” pare de neatins, „Crinii albi ai adevărului” pot ucide, „dacă nu-ţi aeriseşti cămara minţii”, eul poetic descoperă mai degrabă un „Dumnezeu prea amar”... Toate acestea sunt expresii ale unei stări de mare tensiune interioară, în care luciditatea săgetează revelaţia şi limitează trăirea deplină a sensului existenţei. Prof. univ. dr. Dumitru Chioaru: Discurs profetic, filosofic sau poetic? – e greu de determinat în care se încadrează textele lui Sorin Cerin. Autorul le înglobează toate trei într-o formulă personală, aparent desuetă estetic, rostind însă cu suflu de poeta vates ultimele cuvinte dinaintea Apocalipsei. O apocalipsă în care lumea desacralizată şi dominată de false valori sfârşeşte pentru a putea regenera prin Cuvânt. |