Coșul pentru cumpărături va fi folosit de cititorii din România.
Cititorii din Diaspora sunt rugați sa comande cartea de pe situl Amazon corespunzător țării în care locuiesc sau de aici.
Romanul Nikolai: Jurnalul unui asasin de C. C. Mihalki te ţine cu sufletul la gură de la prima la ultima pagină.
Nikolai este un asasin plătit. Are o viaţă plină până la saturaţie de evenimente dintre cele mai palpitante. Copilăria lui a fost neomenos de dură. Este extrem de bine antrenat.
Cine credeţi că se va îndrăgosti de el? – Citiţi acest roman captivant şi veţi petrece ore minunate cu eroii săi.
Până îl procuraţi, aveţi aici un foarte scurt fragment din această carte palpitantă:
– Mi-e foame! şi-mi dau seama că iar am gândit cu voce tare.
Mă uit stânjenită la Nikolai. Umerii acestuia se scutură de parcă ar râde-n hohote pe înfundate. Mă înroşesc complet. Nikolai se apropie de mine ţinând în mână cele două ciocolate cu arahide pe care le-am cumpărat mai devreme.
– Scuze pentru asta, dar chiar a fost amuzant. Iau ostatic un detectiv de poliţie, îl imobilizez, iar primul lucru pe care-l aud din gura lui e că-i este foame, zice el cu vocea gâtuită de parcă s-ar abţine să nu izbucnească iar în râs.
Îmi vine să-i crăp capul. Desface ambalajul unei ciocolate pe jumătate, după care îmi apropie genunchii unul de celălalt şi-nfige ciocolata între ei, astfel încât să pot muşca din ea fără ajutor.
– Când ţi-e sete, mă anunţi, mai zice el şi se apucă iar de montat.
Aş vrea să-i mulţumesc, dar mă abţin. De ce aş face-o? Mi-am pierdut slujba din cauza lui, iar acum m-a luat ostatică. Muşc din ciocolată şi încerc să nu mă mai gândesc la nimic.
– Trebuie să recunosc, Sara, că la asta nu m-am aşteptat, se aude din nou vocea lui Nikolai. Cum ai ştiut de Egorov? Apropo, 2-1 pentru tine.
Am gura plină, nu pot vorbi, aşa că am timp să meditez asupra răspunsului pe care am să i-l dau, când îmi aduc aminte de ce-a spus Egorov şi de ce-am păţit eu însămi prin telefon – Nikolai nu poate fi minţit. Chiar am de gând să testez această teorie, dar deocamdată îi spun adevărul, pentru că alt răspuns mai bun nu am:
– Am mers la „ghici”. M-am bazat pe instinct presupun.
– Ai fi o bună asasină, Sara, şi iar îl simt mustăcind.
– Iar tu ai fi un jalnic detectiv, îl contrez eu.
– Tot ce se poate, răspunde el deloc supărat de tonul meu, dar măcar nu aş leşina în condiţii de stres.
Asta-i prea de tot. L-aş omorî, l-aş resuscita şi apoi iar l-aş omorî. E destul de vorbăreţ pentru un asasin.
– Credeam că doar armata, marina şi forţele aeriene au în dotare Beretta M9. De asemenea, credeam că poliţiştii renunţă la insignă doar atunci când dorm şi nici atuncea toţi. Care-i treaba Sara, te-au suspendat în loc să te decoreze?
– Detectiv Taylor pentru tine, nu Sara! explodez eu şi mă smucesc ca şi cum aş încerca să scap de legături şi să mă năpustesc asupra lui.