Scara amintirilor

În această carte, doctoriţa pediatru Irinel Giurgea Kornbaum, născută în România, emigrată în Franţa, descrie importante momente din viaţa ei. Farmecul evocărilor, exactitatea descrierilor, conturul fără greş al personajelor fac din volum o apariţie editorială de excepţie. Am ales spre exempificare un fragment din nuvela "Doamna colonel".

DOAMNA COLONEL

Fotografia bunicilor mei era fixată pe peretele din faţa mesei mele de lucru, într-o ramă ovală din lemn sculptat şi aurit. Bunicul să fi avut 40 de ani. Înalt, blond, cu o haină neagră închisă cu nasturi până la gât. 
Bunica, mică, mult mai tânără, purta o rochie care îi marca talia fină. Pe cap purta o pălărie cu boruri largi, cu funde şi taftale. 
Nu i-am cunoscut, doar din fotografii şi din cele povestite de alţii. Bunicul fusese un om înstărit, moşier, politician, primar, senator. Construise şcoala şi primăria din sat. 
Alături, nana Vicki, sora mamei, în rochie de mireasă, plină de broderii, 16 ani, cu mirele înalt şi cu mustaţă. A murit tânăr, lăsând-o văduvă la 26 de ani. Apoi mama, diafană, într-o rochie de organza, pe care o văzusem şi eu, pe cap cu o pălărie de catifea neagră, cu boruri întoarse. 
Şi tata, frumos ca un arhanghel, proaspăt absolvent al facultăţii de medicină. 
Erau toţi aranjaţi în cadre vechi. Erau rădăcinile mele, rădăcini care făcuseră din mine o persoană cu origine „nesănătoasă”. 
Salvasem aceste fotografii după o noapte de groază, când am fugit cu mama şi Dan, fratele meu, înainte de a ne naţionaliza totul, totul, munca de patru generaţii. 
Totul intra în mâna poporului… 
Eram în nişă şi pregăteam examenele de anul trei de medicină. 
Nişa era o minusculă cameră de 4 mp, unde aveam o masă, un scaun şi un geamantan pus sub picioare „ca să nu obosesc”. În spate erau tot felul de obiecte, lămpi, lampadare, tablouri care atingeau plafonul. Cum lumina de afară nu ajungea până aici, un bec atârnat de un fir, protejat de un abajur, lumina zi şi noapte sutele de foi, de notiţe, de caiete, cursuri, care reprezentau o parte din cele zece examene de sfârşit de an. 
Nişa dădea în camera unică ce ne mai rămăsese din apartamentul nostru de patru camere, rechiziţionat „ca prea mare pentru noi” şi repartizat Tovarăşului Colonel N. de Securitate, adus din Roşiori de Vede şi plasat de urgenţă în capitală pentru serviciile aduse, prezente şi viitoare. 
Familia, compusă din soţ, soţie şi doi copii, ocupase în fond toată casa, fără nicio jenă, cu brutalitatea, vulgaritatea, grosolănia caracteristică zbirilor Securităţii.