Coșul pentru cumpărături va fi folosit de cititorii din România.
Cititorii din Diaspora sunt rugați să comande cartea de pe situl Amazon. corespunzător țării în care locuiesc sau de aici.
În generaţia poeţilor anilor ’70 ai secolului trecut, autorul Victoriilor irosite – specialitate poloneză, se înscrie printre intelectualii foarte bine şcoliţi literar din Polonia.Şi-a însuşit arta scrisului nu din zbor, ci de pe băncile unei facultăţi solide, cum era cea de Litere de la Varşovia, pe care a absolvit-o în anul 1966, când literatura se afla la un loc de cinste în această ţară, unde poeţii întotdeauna au fost preţuiţi. Personal a găsit rapid o audienţă literară pe măsură, acceptat fiind în rândurile Uniunii Literaţilor Polonezi pe la vârsta de 30 de ani, lucru care se petrecea rar, cu toate că se spunea că tinerii sunt rapid promovaţi. Talentul pe care Dumnezeu i l-a dat, Nawrocki l-a şlefuit continuu, cu perseverenţă şi multă muncă, aşa încât a ajuns printre poeţii de frunte din generaţia sa, care a gravitat spre anii războiului.
Nawrocki abordează şi reflectează nu numai la dimensiunea şi problemele liricii din ţara sa, ci şi la unele aspecte legate de globalizare, cu toate tarele ei, după cum amintite sunt, chiar dacă uneori doar en passant, şi crâmpeie din frământările societăţii poloneze ce se petreceau în timpul evenimentelor din martie 1968 de la Varşovia, al celor de la Radom din 1976, Gdańsk-ul anilor ’80, al stării de asediu din timpul Solidarităţii, al arestării şi uciderii preotului Popiełuszko, urmărind, în continuare, fenomenul înstrăinării la nivel european.
Aleksander Nawrocki are o educaţie poetică aparte, fiind un remarcabil cunoscător a tot ceea ce a însemnat lirica poloneză în ansamblul culturii din această ţară. S-a adăpat din energia creatoare a marilor romantici: Mickiewicz, Słowacki, Krasiński şi Norwid şi a fost impulsionat în creaţia sa de seva valorilor creatoare ale clasicilor acestei poezii: Staff, Tuwim, Gałczyński, Broniewski, Iwaszkiewicz, Różewicz, Miłosz, Szymorska, Grochowiak şi alţii. Poate şi de aici curajul de a întocmi şi publica cea mai amplă culegere lirică din creaţia milenară poloneză: Antologia Mileniului – grupând în trei volume 275 de poeţi din cele mai vechi timpuri până azi.
Poetul Nawrocki face parte dintre spiţele sensibile şi rare, care nu cunosc ce este suficienţa şi egoismul. Este Poetul care a cultivat şi cultivă dragostea pentru poezia de pretutindeni, cu precădere, bineînţeles, pentru cea din ţara lui. A cunoscut foarte bine din interior literatura şi poezia veche şi pe cea de azi, a funcţionat ani îndelungaţi ca redactor la edituri varşoviene prestigioase, a colaborat încă din tinereţe la cele mai de seamă publicaţii culturale poloneze: Kultura, Poezja, Twórczość, Zycie literackie etc. De mai bine de 20 de ani are propria editură, fiind proprietarul uneia dintre cele mai cunoscute publicaţii din ţara sa şi din lume: Poezja dzisiaj – şi îţi spune cu mândrie că până şi Biblioteca Congresului SUA s-a abonat la ea.