La limita imposibilului

C. C. Mihalki, autorul prezentei culegeri de povestiri, ne spune cum a realizat această carte:

Despre cum a luat naştere La limita imposibilului

S-a întâmplat datorită ultimelor două povestiri. Acestea au fost concepute iniţial, ca romane de sine stătătoare. [...] Am decis să păstrez aproximativ câte 20 de pagini de fiecare, să păstrez doar spuma. Acţiune, suspans, mister, la intensitate maximă. 
Ce era să fac cu aceste două mini-nuvele? Atunci mi-a venit ideea. Să scriu o carte care să cuprindă numai astfel de gen de povestiri. Scenarii uluitoare care să îmbine ştiinţa cu religia. 
Devotament s-a născut datorită unui câine care s-a aciuat pe lângă depozitul unde am eu serviciul ca agent de pază. 
Iubire s-a născut datorită unei ştiri pe care am citit-o pe net. Simplu. Am văzut şi câteva poze, am văzut o reclamă. În jumătate de oră, aveam povestea scrisă deja în mintea mea. 
Nebunie s-a născut la plictiseală. Stăteam în postul meu şi lâncezeam. Am început pesemne să mă gândesc la nemurirea sufletului, aşa cum spune românul. Mă uitam la trecători. Încercam să-mi dau seama ce îi frământă, ce necazuri au, la ce se gândesc, ce văd atunci când privesc în direcţia mea. Creierul lor funcţionează tot aşa ca al meu oare? De-aş fi putut să intru măcar pentru câteva secunde în mintea oricui... Şi în acea zi a luat naştere povestirea. 
Despre Viclenie şi curaj, nu prea ştiu ce să spun. N-are o anume origine. De ani de zile mă gândesc la extratereştri, OZN-uri, etc. În fiecare noapte scrutez bolta, doar-doar oi vedea şi eu un fenomen inexplicabil, aşa cum pretind că au văzut alţii... 
Ură şi răzbunare a fost una dintre primele mele idei, încă de pe vremea când eram un copil. Mă tot gândeam pe atunci: ce ar fi dacă morţii ar putea vorbi? Ar mai avea cineva curajul să ia viaţa altcuiva? 
Eu nu scriu cărţi, n-am făcut asta niciodată. Cea mai mare pasiune a mea a fost, este şi va rămâne, cinematografia. Eu scriu scenarii mintal, distribui chiar şi actorii, ascult cu atenţie replicile, strig la ei, tai scene, comprim totul să se integreze într-o oră şi jumătate în mintea mea. Anul trecut (când am debutat ca scriitor), mi-a venit ideea să-mi pun filmele pe hârtie, din moment ce nu am altă posibilitate. Replicile au devenit dialoguri, interpretarea actorilor a devenit intriga şi suspansul, scenele cu urmăriri, explozii şi împuşcături, au devenit acţiunea romanului care lua astfel naştere. Eu fac un film (câteodată mă cert, lupt şi vorbesc singur prin casă), apoi, dacă reuşesc, îl pun pe hârtie. Prin urmare, această carte reprezintă însumarea grafică a unui număr de şapte filme gen mind-blowing... 
Am scris cartea astfel încât ea însăşi, să atingă (sau să încerce măcar)... limita imposibilului.

C. C. Mihalki.