Coșul pentru cumpărături va fi folosit de cititorii din România.
Cititorii din Diaspora sunt rugați să comande cartea de pe situl Amazon corespunzător țării în care locuiesc sau de aici.
Ediția electronică www.iBookSquare.ro se poate accesa aici.
C. C. Mihalki, autorul prezentei cărţi, ne introduce puţin în atmosfera romanului:
Acest roman este primul dintr-o serie pe care am intitulat-o Călătorii Fantastice. Sunt poveşti care nu au vreo legătură între ele, dar fiecare dintre acestea are la bază o călătorie într-o lume, aşa cum am spus deja, fantastică. Şi în acest roman m-am ţinut de promisiune în ceea ce priveşte semnătura mea personală.
Aşa cum am spus la sfârşitul trilogiei Lacrimi de sirenă, cărţile mele nu vor avea niciodată un sfârşit bine definit. Bineînţeles, iubitorii de happy-end-uri îşi pot imagina acum că Lucas s-a avântat şi a trecut prin portalul ce s-a deschis în urma sa. Acolo el îşi va reîntâlni prinţesa şi vor trăi happily ever after... Pesimiştii se vor gândi că în niciun caz n-a reuşit sau că portalul nici măcar nu s-a deschis, ci a fost o simplă licărire. Mie îmi place să cred că a reuşit să se întoarcă. Că aceea de care s-a îndrăgostit era chiar acolo aşteptându-l...
Despre povestea în sine ce să spun? A luat naştere din propria-mi imaginaţie, dar aş avea un obraz chiar mai gros decât al eroului meu la începutul cărţii, dacă nu aş recunoaşte că m-am inspirat din multe altele. Am luat, aşadar, mai multe lumi utopice şi le-am combinat, sau mai bine zis am luat câte ceva din ele şi apoi am închegat acele fragmente în propria mea sferă. Vi le voi înşira în cele ce urmează, aceste lumi din care m-am inspirat, în ordinea influenţei lor în povestea mea: V de la Vendetta, Demolition man sau Demolatorul, Equilibrium, Vrăjitorul din Oz, Alice în Ţara Minunilor, Hunger Games sau Jocurile Foamei şi în cele din urmă, Divergent. Cei care au citit cărţile mai sus menţionate sau au văzut ecranizările lor, au înţeles în ce fel m-am inspirat eu din ele. Dar am adăugat şi eu nişte elemente originale şi trebuie să recunoaşteţi că trebuie să ai o imaginaţie dincolo de limitele normalului ca să dai naştere unei lumi, unde, spre exemplu, toţi bărbaţii au un singur nume.
Apropo de această imaginaţie. Eu unul o găsesc singura cerinţă pentru a deveni un bun scriitor. Acum vorbesc doar în ceea ce mă priveşte: nu am vreun talent ieşit din comun la scris, nu prea folosesc eu figuri de stil şi nici cuvinte sau expresii ştiu şi eu, filozofice să zicem. Am citit cărţi la viaţa mea pe care nu le-am înţeles nici pe jumătate. Am doar o imaginaţie bogată şi spre deosebire de majoritatea prozatorilor români, eu chiar fac uz de ea. Tineretul nostru nu mai citeşte cum o făcea înainte de Revoluţie, asta e clar. Eu unul, când văd cărţi cu subiecte axate în principal pe politică, război, literatură, economie, religie şi filozofie, mă ia durerea de cap. Mă gândesc ce-i ia pe adolescenţii noştrii... Şi n-ar fi numai asta; da, sunt român şi n-am nimic împotriva subiectelor autohtone, dar chiar nu mai scoatem capul în lume?
Aşa cum am spus la sfârşitul trilogiei Lacrimi de sirenă, cărţile mele nu vor avea niciodată un sfârşit bine definit. Bineînţeles, iubitorii de happy-end-uri îşi pot imagina acum că Lucas s-a avântat şi a trecut prin portalul ce s-a deschis în urma sa. Acolo el îşi va reîntâlni prinţesa şi vor trăi happily ever after... Pesimiştii se vor gândi că în niciun caz n-a reuşit sau că portalul nici măcar nu s-a deschis, ci a fost o simplă licărire. Mie îmi place să cred că a reuşit să se întoarcă. Că aceea de care s-a îndrăgostit era chiar acolo aşteptându-l...
Despre povestea în sine ce să spun? A luat naştere din propria-mi imaginaţie, dar aş avea un obraz chiar mai gros decât al eroului meu la începutul cărţii, dacă nu aş recunoaşte că m-am inspirat din multe altele. Am luat, aşadar, mai multe lumi utopice şi le-am combinat, sau mai bine zis am luat câte ceva din ele şi apoi am închegat acele fragmente în propria mea sferă. Vi le voi înşira în cele ce urmează, aceste lumi din care m-am inspirat, în ordinea influenţei lor în povestea mea: V de la Vendetta, Demolition man sau Demolatorul, Equilibrium, Vrăjitorul din Oz, Alice în Ţara Minunilor, Hunger Games sau Jocurile Foamei şi în cele din urmă, Divergent. Cei care au citit cărţile mai sus menţionate sau au văzut ecranizările lor, au înţeles în ce fel m-am inspirat eu din ele. Dar am adăugat şi eu nişte elemente originale şi trebuie să recunoaşteţi că trebuie să ai o imaginaţie dincolo de limitele normalului ca să dai naştere unei lumi, unde, spre exemplu, toţi bărbaţii au un singur nume.
Apropo de această imaginaţie. Eu unul o găsesc singura cerinţă pentru a deveni un bun scriitor. Acum vorbesc doar în ceea ce mă priveşte: nu am vreun talent ieşit din comun la scris, nu prea folosesc eu figuri de stil şi nici cuvinte sau expresii ştiu şi eu, filozofice să zicem. Am citit cărţi la viaţa mea pe care nu le-am înţeles nici pe jumătate. Am doar o imaginaţie bogată şi spre deosebire de majoritatea prozatorilor români, eu chiar fac uz de ea. Tineretul nostru nu mai citeşte cum o făcea înainte de Revoluţie, asta e clar. Eu unul, când văd cărţi cu subiecte axate în principal pe politică, război, literatură, economie, religie şi filozofie, mă ia durerea de cap. Mă gândesc ce-i ia pe adolescenţii noştrii... Şi n-ar fi numai asta; da, sunt român şi n-am nimic împotriva subiectelor autohtone, dar chiar nu mai scoatem capul în lume?
C. C. Mihalki
C. C. Mihalki