Coșul pentru cumpărături va fi folosit de cititorii din România.
Cititorii din Diaspora sunt rugați să comande cartea de pe situl Amazon corespunzător țării în care locuiesc sau de aici.
Romanul unei prietenii
Irinel Giurgea Kornbaum lucrează ca medic pediatru câţiva ani în România; după căsătorie, în 1970, pleacă în Franţa şi se stabileşte la Lyon. Către sfârşitul carierei medicale, copleşită de nostalgii, vizitată de varii amintiri, începe să scrie poezii şi diverse proze. Pe lângă cele două volume de poezii, Momente şi amintiri şi De la Mari şi de la Mici, publică cinci culegeri de nuvele şi schiţe – Scara Amintirilor, O viaţă aproape obişnuită, Din viaţa unui pediatru, New Look: Amintiri din viaţa unui pediatru şi Generalul –, iar acum ne aflăm în prezenţa unui roman.
New Look: Elogiu prieteniei este un roman centrat pe viaţa a doi prieteni (fiii a două familii prietene şi vecine), Vlad şi Marc, pe care autoarea i-a cunoscut şi cărora le-a fost martor în lungul vieţii lor.
E un roman oglindă, tehnica prozodică fiind după regula aplicată de Stendhal: Da, domnule, un roman e ca o oglindă purtată de-a lungul unui drum bătut de multă lume… Fără adâncimile psihologice şi complexitatea din romanele marelui scriitor francez, oglinda care să reflecte întâmplările povestite este prezentă, naraţiunea se desfăşoară în maniera ciné-vérité, cu simplitate, fără digresiuni şi comentarii, după cum şi arată autoarea într-una dintre cărţile sale anterioare: „Am numit aceste evenimente – situaţii, întâmplări, variaţii sau „viaţa”. Nu am formulat reproşuri şi nici felicitări, le-am redat cum au fost, fără aprecieri, încercând să înţeleg, chiar dacă nu se încadrau în mentalitatea şi educaţia mea.
Fără a face vreo morală cuiva, am înţeles că fericirea în viaţă pentru unii reiese dintr-o serie de combinaţii care-i fac pe alţii nefericiţi.”
Aceasta este linia pe care merge autoarea şi în acest roman.
Din aventura vieţii celor doi, Vlad şi Marc, remarcabilă este constanţa şi calitatea prieteniei care este şi liantul ce ţine împreună construcţia romanescă a Irinei Giurgea Kornbaum.
B. Tomaşevski, în Teoria literaturii, propune şapte posibile formule ale romanului, între care al şaselea este romanul publicistic. Cred că New Look: Elogiu prieteniei ar intra în această formulă, cu scriitura lui albă, ca a unui reporter care narează – cu detaşare, dar aplicat – evenimentele la care este martor.
Romanul Irinei Giurgea Kornbaum, New Look: Elogiu prieteniei, este şi rămâne o plăcută lectură de vacanţă, bun mijloc pentru autoare de a-şi scrie amintirile.
Cassian Maria Spiridon
0 |