Ediția electronică www.iBookSquare.ro se poate accesa aici.
Jurnalist de primă linie, cu studii de inginerie, economie, artă şi psihologie, cu o implicare totală în viaţa Cetăţii şi cu o mare experienţă profesională (în cei aproape 20 de ani de activitate a lucrat la Agerpres, Adevărul, Business Standard, realizează pentru televiziune emisiunea de mare succes Portret și este Redactor-Șef la Medica Academica), Delia Budurcă ne dăruieşte astăzi o carte-eveniment, de fapt o radiografie generală asupra societăţii româneşti, realizată prin prisma felului în care este privită – de la vârfurile autorităţii statale şi până la ultimul cetăţean al patriei – sănătatea noastră, a tuturor. Scrise cu mână sigură şi, în acelaşi timp, cu pasiune şi căldură sufletească, cele 80 de tablete însumate aici analizează în amănunt, cu un ascuţit simţ al detaliului semnificativ, toate problemele grave ale sănătăţii publice din România ultimilor ani, cum ar fi exodul medicilor, farsa promisiunilor electorale, precaritatea bugetelor de sănătate, babilonia şi agresivitatea Internetului, nodul gordian al corupţiei şi al birocraţiei, piaţa tenebroasă a medicamentelor, disputele în legătură cu vaccinarea etc., toate acestea conturând un fel de „ţară a lui Kafka”, lipsită de raţiune, de patriotism. Şi, în ultimă instanţă, de soluţii. Pe care această carte le caută, le analizează şi le propune unei largi şi eficiente dezbateri publice.
Ștefan Dimitriu, scriitor