Coșul de cumpărături va fi folosit de cititorii din România.
Cititorii din străinătate sunt rugați să comande cartea de pe site-ul Amazon corespunzător țării în care se află sau de aici.
Ediția digitală iBookSquare a cărții se descarcă de aici.
Ediția digitală Google Play se descarcă de aici.
Cartea-album 316 Destine: Sacrificiu. Curaj. Demnitate, scrisă de Iosif Roca, îi prezintă pe absolvenţii Academiei de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”, promoţia 1981.
Scriitorul Ion Avram, membru al Uniunii Scriitorilor din România, ne prezintă această carte:
Distanţa de la Recunoştinţă la Conştiinţă este comparabilă cu aceea de
la Suflet la Spirit, diminuându-se, uneori, până la identificare ca
noţiuni.
Din această perspectivă, se poate spune că, această a treia carte a lui Iosif Roca, 316 Destine – Sacrificiu, curaj, demnitate,
este una de spirit, în măsura în care autorul se angajează cu trup şi
suflet la reabilitarea prin reconstituire şi introducere în scenă a unor
evenimente cu încărcătură istorică şi socială care au influenţat, în
evoluţia lor, destinele românilor în perioada de tranziţie de după 1989,
referindu-se, în special, la postura ingrată a miliţienilor/
poliţiştilor, restrângând eşichierul la Promoţia 1981 – 316 absolvenţi ai Şcolii militare de ofiţeri activi a Ministerului de Interne – arma miliţie.
Cu trup şi suflet…
Cu trup – în sensul că a participat, participă şi, după cum afirmă, va participa la întâmplările care fac motivaţia acestei cărţi şi cu suflet
– pentru că nu face acest lucru tehnic şi detaşat, ci se implică până
la identificare cu personajele şi evenimentele aduse în faţa
cititorului.
[...]
Deşi pare a se adresa unui cerc restrâns de
persoane – colegi, prieteni, cunoştinţe – cartea de faţă aduce un dram
de clarificare/ lumină privind postura atât de controversată a miliţiei/
poliţiei române în acea perioadă şi poate suscita şi resuscita un
interes mai lărgit, din perspectiva problematicilor specifice în
practicarea profesiei de ofiţer de miliţie/ poliţie într-o perioadă când
angajaţii Ministerului de Interne au trebuit să înfrunte situaţii
dificile, complicate şi, uneori, extrem de periculoase.
Ion Avram