Planurile Americii pentru hegemonia mondială. Studiu

Vocația de a contesta hegemonul

O contribuție românească împotriva imperiului global american

(Prefață la versiunea engleză a cărții „Planurile Americii pentru hegemonia mondială” de Calistrat M. Atudorei [http://www.librariacoresi.ro/shop/product/america-s-plans-for-world-hegemony-a-study-1354])

La ora actuală, după treizeci de ani de la înfrângerea URSS și a întregului „lagăr socialist” în Războiul Rece, care a fost urmată de colonizarea mentală, politică, militară și economică a taberei învinșilor, a scrie despre imperialismul american înseamnă a-ți asuma în mod conștient o serie întreagă de riscuri. Mai ales în condițiile în care, spre deosebire de alte zone geografice asociate Lumii a Treia (Africa, Asia, America Latină), care au acumulat destulă experiență istorică pentru a-și cunoaște opresorii, spațiul ex-comunist din Europa de Est este încă puternic dominat de miturile propagandistice ale puterii ocupante. Astfel, a te poziționa contra curentului este riscant deoarece noul tip de totalitarism, aparent mai „dulce” decât cele rămase deja în trecut, îi sancționează fără drept de apel pe contestatarii săi. Stigmatizarea și ostracizarea acestora de către șleahta de mercenari ai forței hegemonice cu pretenții de formatori de opinie, de experți și onegiști care formează noul cler este garantată. În aceste condiții, puținele voci care îndrăznesc să se ridice în toată statura în fața puhoiului propagandistic atât de perfid și multiform al expansionismului american merită toată prețuirea. Pentru că anume acestea își asumă misiunea de a-și trezi comunitatea din starea de fascinație, de paralizie intelectuală și volitivă, invitând-o la recăpătarea spiritului critic.

Anume un astfel de efort îl întreprinde autorul român Calistrat M. Atudorei. Într-o Românie devastată moral și economic, vasalizată politic și militar, în care cei care suferă cumplit efectele unei nemiloase dominații străine continuă să-și venereze agresorii, întârziind să decodeze adevăratele cauze ale catastrofei în care s-au pomenit, cartea de față se constituie într-un adevărat ghid de circulație prin istoria și actualitatea hegemonismului american. O astfel de sarcină nu este deloc facilă dacă e să ținem seama de faptul că, după deceniile de spălare a creierilor sub regimul comunist, au survenit alte câteva decenii de îndoctrinare mult mai perfidă, una neoliberală, globalistă, neoconservatoare. Și dacă sub fostul regim comunist pentru popoarele dominate de imperiul sovietic soarele răsărea de la Moscova, sub actualul regim al „capitalismului dezastrelor” (Naomi Klein) națiunilor colonizate de către imperiul american li se spune că astrul dătător de viață urcă pe cer de la Washington.

Contrastul dintre „Imperiului Răului”, asociat cu defuncta URSS, și „Benevolent Empire”, întruchipat de SUA aflate în zenitul puterii sale planetare, fiind speculat din plin de rețelele de influență occidentale, încă se mai bucură de o audiență largă în spațiul ex-comunist. Și asta pentru că teroarea istoriei a fost atât de dureroasă pentru est-europeni, încât mulți dintre aceștia nici până azi n-au observat că li se propune să respingă un imperiu mort de-a binelea în favoarea altuia, viu, care își arogă, la fel ca și antipodul său dispărut, funcțiile mântuitoare ale unui nou paradis terestru.

Calistrat M. Atudorei face parte din tabăra minoritară a adevăratei elite naționale, cea care formează noua disidență în raport guvernarea din exterior și unelte acesteia din interior. Având funcția unei adevărate terapii pentru maladiile colective de ordin intelectual ce au afectat atât de grav societatea românească, studiul autorului nostru se întemeiază pe o vastă documentare, studii cu caracter istoric și geopolitic, documente oficiale desecretizate, declarații ale unor demnitari de prim rang etc. Odată cu parcurgerea atentă a acestei lucrări elaborate cu o rigurozitate exemplară, orice doritor care se va apleca asupra surselor citate s-ar putea alege cu o bibliotecă întreagă de cărți care vizează istoria expansionismului singurei hiperputeri planetare la scară mondială.

Astfel, povestea excepționalismului american, a esenței sale imperialiste – de la Manifest Destiny, și Doctrina Monroe până la intervențiile militare în toate colțurile lumii, de la operațiuni secrete prin intermediul CIA sau NATO precum rețeaua Gladio din perioada Războiului Rece până la extinderea blocului Nord-Atlantic spre Est și la invaziile militare în Afganistan, Iran, Libia și Siria, de la sinistrul eveniment din 9 septembrie 2001 (numit și „operațiune sub drapel străin”) până insistențele obsesive ale lui Trump de a pretexta invadarea Iranului, de la parteneriatul dintre Israel și SUA (care par a fi mai curând satelitul primului) până la războaiele economice cu Rusia, Europa sau China – este expusă într-o manieră care nu lasă loc de dubii și interpretări.

Abundența materialului factologic prezentat cu îndemânare de acest cercetător care stăpânește solid subiectul abordat te scutește de alunecarea spre niște aprecieri arbitrare. Aici nu este vorba despre impresii sau opinii superficiale, ci de un lanț perfect articulat de dovezi și argumente imbatabile. Adică este vorba despre o carte cu funcții de antidot indispensabil pentru depășirea stării de admirație idolatră induse de către cultura de masă de producție americană.

Inițiativa domnului Calistrat M. Atudorei de a-și traduce cartea în limba engleză este extrem de binevenită. [http://www.librariacoresi.ro/shop/product/america-s-plans-for-world-hegemony-a-study-1354] Asta pentru că domnia sa este perfect conștient de nevoia de a se include plenar în marea dezbatere la scară globală asupra cauzelor unor dezechilibre economice și sociale catastrofale, care afectează majoritatea absolută a țărilor lumii, ca, de altfel, și o largă majoritate a cetățenilor din țările Occidentului reduși la condiția de precariat de către rechinii fundamentalismului de piață. Aici principiul „cunoaște-ți dușmanul”, aplicat cu precădere în arta războiului, este cel care motivează întregul efort al autorului nostru dornic să contribuie la limpezirea rolului nefast al stăpânilor discursului și ai mijloacelor de acțiune globală.

Atunci când se referă la hegemonia mondială a SUA, autorul subliniază că de fapt prima victimă a unei astfel de politici este însuși poporul american ajuns captivul unor centre de putere mai mult sau mai puțin oculte (numite în cele mai diverse feluri: oligarhia globală, complexul militar-industrial, elita financiar-bancară etc.), centre care au uzurpat puterea reală în stat și au transformat sistemul politic democratic într-un simulacru pentru uzul maselor supuse unor sofisticate inginerii sociale.

Calistrat M. Atudorei arată că SUA ca imperiu cu pretenții de supremație globală absolută tinde să-și impună dominația atât prin intermediul unor războaie non-militare – culturale, ideologice, mediatice, economice –, cât și cu ajutorul unor invazii militare directe de reprimare a regimurilor și popoarelor nesupuse. Operând cu o argumentație solidă, autorul scoate în vileag faptul că planurile de subjugare a întregii lumi nu sunt nici recente și nici nu țin de preferințele unor inși care ajung în funcția de președinți ai SUA. La o analiză mai profundă așa-numiții stăpâni ai Casei Albe se dovedesc a fi niște simple manechine în mâinile sforarilor din spatele cortinei. A se vedea în acest sens, de pildă, cazul actualului președinte al SUA Donald Trump, care și-a abandonat întreaga retorică electorală, fiind fasonat de către „Deep State” pe linia servirii intereselor acestei nebuloase atotputernice în detrimentul poporului american și a păcii în lume.

Iar pentru a nu lăsa cititorul, care e supus unui bombardament mediatic permanent, cu impresia precum că excesele politicii externe americane ar fi apanajul accidental al unui Trump, Obama sau Bush, Calistrat M. Atudorei se ocupă cu meticulozitate de istoria politică a SUA în baza unor surse incontestabile. Iată doar câteva dintre cele mai cunoscute intervenții militare ale SUA întreprinse pe parcursul Războiului Rece, analizate de către autor: Coreea de Nord (1950–1953), Iran (1953), Vietnam (1955–1975), Laos (1964–1973), Cuba (anii ’60–’80), Nicaragua (anii ’80), Irak (1991).

Însă dacă războaiele de agresiune enumerate mai sus, fiind relativ mai recente sub aspect istoric, ar putea fi cunoscute cel puțin la nivel sumar cititorilor, expunerea prezentată de autor pe o durată de timp mult mai îndelungată va reprezenta în mod cert o noutate absolută pentru foarte mulți dintre ei. Iată un citat din carte, extras din capitolul CONCLUZII, care se referă la intervențiile militare americane pe parcursul a peste 200 de ani. Sursa la care apelează autorul este prestigiosul cotidian american „National Interest” din 10 decembrie 2017, articolul fiind semnat de către Monica Duffy Toft și intitulat „De ce America este dependentă de intervențiile străine?” (https://nationalinterest.org/feature/why-america-addicted-foreign-interventions-23582). Este vorba despre niște statistici grupate pe câteva perioade de câte 50 de ani, cifrele fiind preluate dintr-o analiză publicată în octombrie 2017 de către Serviciul de cercetare al Congresului american:

„Între 1800 și 1849 au fost 39 de intervenții militare. Între 1850 și 1899 SUA au invadat militar alte state de 47 ori. În perioada 1900–1949 (fără a lua în considerare operațiunile din cele două războaie mondiale) au fost documentate alte 69 agresiuni militare demarate de SUA. Din 1950 până în 1999 au fost 111. Iar din 2000 până în 2017, deci doar în 17 ani, Statele Unite au atacat alte țări de 126 de ori. De asemenea, raportul arată și că de la încheierea Războiului Rece SUA s-au angajat în mai multe războaie ca niciodată înainte: 188 de intervenții militare prin care au atacat alte state.”

Prin urmare, orice țară care ar manifesta un minim dezacord față de zelul șoimilor americani de a domina lumea ar putea deveni oricând ținta unui atac militar direct în interminabila lor cruciadă numită mai nou „regime change wars” (războaie de schimbare a unor regimuri). Desigur, cu excepția puterilor nucleare care par a fi ceva mai în siguranță decât celelalte state. De aici și tendința mai multor țări, remarcată de către autor, de a depăși prin eforturi comune ceea ce după dispariția URSS a fost numit „momentul unipolar” și de a reașeza ordinea internațională pe temelia principiului multipolarității. Vor reuși oare țările din Europa Occidentală, reduse după cel de-al Doilea Război Mondial la rolul de satelit docil al SUA prin intermediul unor organizații precum NATO și UE, să-și recapete suveranitatea politico-militară, economică, dar și civilizațională? Dar țările din Europa Centrală și de Est care au alunecat pe pantă dulce de la statutul de colonii ale URSS la cel de colonii ale unui Vest corporatocratic avându-și cartierul general la Washington? Vor reuși oare acestea să scape din îmbrățișarea sufocantă a noului „Imperiu al Răului absolut”? Autorul nostru nu dă răspunsuri la aceste întrebări. Dânsul nici nu și-a propus așa ceva. Dar meritul lui incontestabil constă în realizarea unei foarte profunde și metodice cercetări a actualei stări de lucruri la scară planetară. Ceea ce e vital pentru căutarea unor căi realiste de redresare a acestei nesuferite stări de lucruri.

Autorul acestor rânduri a avut privilegiul să apuce sfârșitul lamentabil al groaznicului imperiu comunist. Acum treizeci de ani și mai bine puțini erau cei care își imaginau că o stare de lucruri care părea încremenită pentru vecie poate să se facă praf într-un răstimp foarte scurt. Totul părea imuabil, opac, sordid și iremediabil. La început puțini au fost cei care au îndrăznit să se ridice deschis contra regimului. Aceștia păreau a fi de-a dreptul niște nesăbuiți. Și la ora actuală cei care, asemeni lui Calistrat M. Atudorei, se revoltă și demască esența hidoasă a noului tip de totalitarism par și ei rupți de realitate. Faptul că lumea este una americanocentrică pentru că altfel nici nu poate fi pare o certitudine axiomatică. La fel ca și rolul de binefăcător planetar pe care și-l atribuie SUA. Deși nu e vorba decât de un fals indus cu abilitate în mentalul colectiv al popoarelor.

Parcurgând cu atenție cartea de față, îl vom vedea pe Unchiul Sam, altă dată simpatic, apărând în toată hidoșenia sa. Astfel, această lectură reprezintă un exercițiu necesar pentru dreapta înțelegere a lucrurilor. Iar optica noastră, deformată în ultimele decenii de întregul arsenal de persuasiune și seducție americană, are toate șansele să se limpezească.

Iurie Roșca