Gânduri în alb și negru. Pseudojurnal

https://www.librariacoresi.ro/web/image/product.template/165/image_1920?unique=db8b460
(0 review)

Autor: Cristina Cozmovici
ISBN 978-606-92962-1-9

52,00 lei 52.0 RON 52,00 lei

52,00 lei

    Această combinație nu există.

    Termeni și condiții:
        Garanție de rambursare în 30 de zile
        Cartea cu vicii ascunse se înlocuiește.
        Expediere: 2-7 zile lucrătoare

    Membrii Clubului de Carte Coresi beneficiază de condiții speciale (vezi aici)!

    Cititorii din România sunt rugați să comande cărțile fie folosind coșul de cumpărături, fie sunând la tel. 0722 156 408, 0731 382 889, fie prin e-mail: office@epublishers.info.

    Cititorii din străinătate sunt rugați să comande 
    cărțile noastre de pe următoarele site-uri:
    https://coresi-publishing-house.com/ (cu plata în dolari);
    https://www.LibrariaCoresi.com/ (cu plata în euro );
    https://epublishers.eu/ (cu plata în euro);
    https://amzn.to/3eYlG03
    https://amzn.to/3DoG6sE



    Coșul pentru cumpărături va fi folosit de cititorii din România.
    Cititorii din Diaspora sunt rugați să comande cartea de pe situl
    Amazon corespunzător țării în care locuiesc sau de aici.

     

    Cristina Cozmovici aduce în faţa cititorilor, prin cartea sa Gânduri în alb şi negru. Pseudojurnal, momente semnificative din viaţa sa de zi cu zi, cu comentarii pertinente sau numai sugestii, într-o carte plină de viaţă, clocotind de mişcare, personaje memorabile şi scene admirabil construite. Cităm un scurt fragment:

    Îmi va rămâne poate cel mai bine întipărit în minte momentul plecării mele la liceu, într-o dimineaţă, dis de dimineaţă de septembrie, 13 sau 14 cred. Aveam tren pe la ora 5 dimineaţa şi am plecat cu tăticu’ cu tractorul, eu şi mămica plus valiza de „cătană”. Am oprit şi pe la ei, pe la bunici, nu doar pentru că aşa se cuvenea, ci pentru că Mama era acolo, în poartă, am văzut-o în lumina farurilor, aşteptându-ne. Am coborât, eu şi mămica, dânsa apuncându-se de jelit că „iaca mamă, încep să le duc de acasă etc.”, iar biata Mama despre care sunt sigură că avea aceleaşi lacrimi în suflet, i-a zis „Ei Taliţă, sosit-au clipa despărţirii şi oara bunului rămas” şi apoi s-a răţoit „taci tu, că o duci la şcoală nu la maritat”. Şi apoi m-a pupat şi mi-a „palmat” 50 lei spunându-mi să îi iau că sigur o să-mi folosească „acolo, la şcoală”. Ne-a readus cu picioarele pe pământ tăticu, de la volan cu un „haideţi fa, că pierdeţi trenu’ ”. E atât de mare greutatea pe care o simt în piept gândindu-mă la ei, încât sunt sigură că atunci când voi pleca dincolo, nu va fi de boală sau de bătrâneţe, ci doar fiindcă nu am mai putut duce dorul.


    0