Ondinele. Roman. Volumul I

Pentru comenzi, folosiți coșul de cumpărături de mai sus, scrieți la office@epublishers.info sau sunați la 0722156408.

Cititorii din străinătate sunt rugați să ia legătura cu editura prin e-mail sau telefon pentru a li se comunica costul transportului internațional (diferit în funcție de țară) și pentru a se conveni modalitatea de plată.

Ediția digitală iBookSquare.ro se poate accesa la acest link:

http://ibooksquare.ro/Books/ISBN?p=978-606-996-586-3

Ediția digitală Google Play / Google Books se poate accesa la acest link:

https://play.google.com/store/books/details/Laura_Albu_Ondinele_Volumul_I?id=Y9U7EAAAQBAJ

– Murdar? mă întrebă una dintre persoanele care au grijă de menținerea curățeniei pe punte, arătând spre paharul meu aproape gol.

– Nu încă, mi-ar plăcea să-mi termin băutura, mulțumesc.

– Murdar? insistă continuând să arate spre vasul din plastic.

Savuram cu plăcere o pinacoladă și țineam morțiș s-o termin.

– Nu, nu încă! îi repetasem.

– Murdar? întrebă pentru a treia oară.

– Da, murdar, poți să-l iei dacă asta te mulțumește! am adăugat întinzându-i paharul nu fără o oarecare părere de rău.

L-a luat privindu-mă cu nedumerire și se îndepărtă uitându-se din când în când înapoi, lăsându-mă plină de uimire și, fără voia mea, făcându-mă să simt o oarecare vinovăție, nejustificată desigur, fiindcă un „nu” rostit răspicat și urmat de mișcarea involuntară a capului într-o parte și-n alta, ce anume poate însemna? Cum altfel s-ar putea traduce mai bine o negație? Însă am zâmbit în sinea mea, gândindu-mă că, deși este neplăcut, trebuie să avem înțelegere pentru acești oameni care muncesc peste douăsprezece ore pe zi, în fiecare zi, timp de multe luni la rând. Încărcarea și oboseala încetinesc atât mișcarea cât și mintea.

Mă bucur de o vacanță de vis pe un vas de croazieră. Am visat, am vrut și am știut că mă voi întoarce într-o zi. Un gând nu obosise să-mi dea pace; întotdeauna m-am întrebat și am încercat să-mi imaginez cum ar trebui să se simtă pasagerii într-o croazieră.

Mediterana și-a păstrat farmecul; în larg are culoare albastru închis, iar la țărmuri este de un turcoaz nemaipomenit, limpede, unic. Plajele sale, chiar dacă nu sunt la fel de exotice și impresionante ca cele din alte părți ale globului, sunt deosebit de pitorești. Putem spune că apele limpezi, plajele cu nisip alb, golfurile de felurite nuanțe de albastru și soarele care strălucește puternic de la răsărit și până la asfințit, sunt însușiri specifice Mării Mediterane. Țărmurile sale oferă din plin locuri încântătoare, orașe-fortăreață, străduțe construite în linii unduitoare, înguste și pietruite, balcoane împodobite cu flori multicolore, iar rufele întinse îngrijit la uscat în briza fierbinte, contribuie la crearea unei atmosfere intime. Spre marea mea surprindere, mi-am amintit cu mare plăcere de parfumul inconfundabil al așternutului uscat în bătaia vântului și de învățăturile mamei cu privire la tehnica de aranjare a rufelor pe culme. Uitasem cât de mult toate acestea îmi lipsiseră.

– Rufele nu se întind la uscat oricum, obișnuia să-mi spună mama. Pe culmile din față se pun de regulă cele de un alb strălucitor și pe cât posibil de aceeași înălțime, pentru a nu se vedea urât din stradă.

– Și pentru ce atâta grijă, cui îi pasă, la urma urmei, cum își întinde fiecare cârpele la uscat? îi răspundeam.

– Mă obosește neobrăzarea ta, Carla, lucrurile astea sunt foarte importante, altfel te va râde lumea și va spune că nu ești o gospodină bună! Uite de pildă, să nu faci ca vecina de la etajul unu; privește și judecă cât de urât arată lenjeria intimă pusă ostentativ în văzul tuturor pe prima culme.

– Dar mie chiar îmi plac chiloții ei din dantelă fină; dacă nu mă înșel este o tânără nevastă și o face cu bună știință, ca să enerveze babornițele din cartier! Și de altfel, rufăria ei intimă este de un alb splendid! Nu spuneai dumneata că albiturile se pun pe prima culme? Și uite că sunt de aceeași mărime...

– Încetează cu nerușinarea, domnișoară! se enerva mama. Din tot ce-ți spun trebuie să tragi învățătură, să știi de la mine că de cele mai multe ori nici cele mai fine dantele și mătăsuri nu sunt pentru ochii tuturor! O femeie cu respect de sine nu se coboară la atare necuviință!

– Eu nu-mi voi usca hainele pe sârmă, nu fiindcă nu-mi place să aglomerez balconul, ci pentru că poate nu voi avea timp să le măsor și să le aranjez ca într-o galerie de artă. Mă voi mulțumi cu o mașină de uscat, chiar dacă ele nu vor avea parfumul și prospețimea vântului. Dar și vecinul de la etajul trei își întinde rufăria intimă pe prima culme, despre el de ce nu zici nimic?

– Fiindcă dumnealui este necăsătorit, iar din partea bărbaților nu poți avea așteptări în ce privește lucrurile sensibile; ei au cu totul alte preocupări.

– Dar nu este drept, regulile trebuie să fie aceleași pentru toți...

E zi de mare și în sfârșit ne odihnim, acest soare strălucitor și neastâmpărat ne bombardează, fără odihnă, cu fotoni rebeli. Marea e liniștită și-mi spun zâmbind că Poseidon care, cu vreo două zile în urmă ne legănase puțin cam agresiv, e în toane bune astăzi. Nava se deplasează lent pe lângă țărm, oferindu-ne priveliști de vis ale tărâmurilor de un farmec aparte, trimițându-ne cu gândul la acele vremuri îndepărtate și pline de istorie ale inegalabilei și fascinantei Europe. Nu știu dacă timpul a stat în loc prin părțile astea sau prezentul nu vrea să se îndepărteze de trecut vrând parcă să-l țină mereu aproape de inima sa, căci cel care s-a scurs, sentimental și melancolic, întinde brațele prezentului, cerșind îmbrățișări fierbinți dătătoare de viață. Trecutul reapare atunci atât de tânăr și de proaspăt, încât ți s-ar părea firesc să vezi, apărând de după o coamă stâncoasă, un cavaler misterios în armura sa strălucitoare, scrutând cu priviri adânci depărtările albastre. Puțin mai departe, apăru în zare un tărâm de o frumusețe mirifică. Acesta, de la câteva leghe distanță, părea că și-ar fi păstrat de-a lungul secolelor simplitatea sa de vechi sat de pescari ale cărui țărmuri stâncoase rezistă eroic furiei lui Poseidon, și-n vraja care te cuprinde, te întrebi dacă n-ar fi înțelept să-ți astupi urechile pentru a nu cădea pradă cântecului ademenitor al sirenelor lui Homer. Natura întreagă este pe domeniul ei, pădurea este cel mai frumos templu cu bolțile ei sonore pe care vântul le face să cânte muzici uimitoare, munții sunt coloane frumoase, iar marea este ea singură o imensă visare de iubire și credință.

Câți ani să fi trecut?... Mulți, foarte mulți și totul pare că s-a întâmplat ieri. Mă văd cu ochii minții în fiecare tablou ce înfățișează amintire după amintire.

S-au schimbat multe de atunci; în restaurant ospătarii nu mai cară pe umăr tăvile grele de douăzeci și cinci de kilograme pentru că acum au voie să utilizeze cărucioare; nu se mai înghesuie la bucătărie pentru că acum au monitoare cu comandă tactilă prin care se trimite comanda și sunt chemați când aceasta e gata. Angajații par mai odihniți și relaxați sau poate e doar o părere; oricum efortul este în continuare, destul de mare. Dacă pentru călătorii care-și fac vacanța în croazieră este relaxare, pentru angajați e o muncă infernală, poate cea mai grea din industria ospitalității. Totul trebuie executat perfect, totul la bord este gândit și optimizat după proceduri bine deslușite, care să asigure o excelentă fluidizare a circuitului de lucru, căci altfel, la numărul mare de turiști, s-ar crea un mare haos.

Aceasta este o poveste adevărată.

Laura Albu