Surori metrese timpului

De la vestitele pasteluri ale lui Vasile Alecsandri incoace, puțini au fost poeții care să realizeze adevărate bijuterii în această specie literară. Ovidiu Oana-pârâu insă excelează în acest domeniu și ne invită să reînvățăm limba română și să simțim din nou românește, citind pastelurile sale.

Frumoasa carte de pasteluri Surori metrese Timpului, datorată înzestratului poet ovidiu oana-pârâureprezintă o adevărată încântare pentru iubitorii de poezie.

În rândurile de mai jos, autorul îşi prezintă volumul:

Volumul de pasteluri îl dedic Şcolii româneşti, care are atâta nevoie să redescopere Limba Română.

Educatorii îi vor învăţa cu aceste versuri pe prichindei să pronunţe cu fermitate şi să ritmeze cu gingăşie.

Învăţătorii pot folosi descrierile mele pentru a-i ajuta pe şcolari să înţeleagă de-a binelea natura, devenită pentru ei un alt oarecare spaţiu virtual.

Dascălii de limba română au la îndemână alcătuiri de suflet, care pot sădi în elevi şi liceeni respectul faţă de frumosul simplu, iar Profesorii de arte vor avea în pasteluri modele care să-i inspire să se exprime prin culoare ori prin sunet şi să le arate că visurile pot fi atinse.

Iar mai apoi, toţi aceştia şi chiar voi, ceilalţi, să nu uitaţi să răsfoiţi din când în când o carte ca prag spre universalitate şi înţelegere a faptului că Dumnezeu se află în noi şi în tot ceea ce ne înconjoară.

Ştiu locul pastelurilor mele în peisajul contemporan, un gen literar puţin abordat în ultima jumătate de veac. Cele 200 de pasteluri ale volumului „Surori metrese timpului” creează o frescă unică în galeria literaturii române prin diversitatea şi complexitatea imaginilor care o compun. Ele vor închide un cerc deschis acum aproape 140 de ani cu Pastelurile lui Vasile Alecsandri.

Eu am mutat Limba Română în spaţiul tipografic şi cel virtual pentru vecie şi pentru toate sufletele şi minţile care vor vrea să o înţeleagă altfel decât din serbedele dicţionare.

Unii spun că scriu, dar eu sunt doar un fotograf de gânduri…

Pastel? Eu doar reaşez cuvintele astfel încât cei interesaţi să poată vedea splendoarea lumii ascunsă de perdeaua gândurilor.

Pastelul, acest instantaneu liric, este – în comparaţie cu natura – doar o imagine sărăcăcioasă, ai cărei pixeli sunt cuvintele, limitate şi ele în raport cu infinita ingeniozitate a lumii vii.

Minipastelurile sunt o şarjă spre lumea vie de dincolo de noi.

Poezia este calea spre el, spre univers, parcursă cu demnitate şi smerenie, dar nu cu umilinţă. Odată ajuns la ea, la poezie, te poţi cu adevărat vedea şi pe tine – autor sau cititor.

Oricine priveşte cu sufletul o floare sau aude lumina lunii, va simţi pulsul acelei vieţi pe care, de regulă, o ignorăm.

În jurul nostru este atâta pace, încât nu pot pricepe cum noi ne împovărăm cu atâta ură.

Reiau ca încheiere: eu doar fotografiez în cuvinte ceea ce se află în noi, în fiecare, omagiul naturii şi vieţii care se primeneşte constant în jurul nostru...

Cât despre pasteluri? Citiţi şi apoi mergeţi să trăiţi frumosul la el acasă!

ovidiu oana-pârâu